Dosar penal

Acuzat că și-a atacat cu toporul concubina și copilul în vârstă de 1 an



Un individ în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat că și-a atacat și lovit cu un topor concubina și propriul copil, în vârstă de 1 an.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii din Horodnic de Sus au fost sesizați de o tânără de 22 de ani, Doina D., din localitate, despre faptul că bărbatul cu care trăiește în concubinaj a agresat-o.
Din cercetările poliției a reieșit că agresorul, Gheorghe Ț., de 31 de ani, a venit acasă duminică seară, în jurul orei 23.00, sub influența băuturilor alcoolice și s-a luat la ceartă cu concubina sa, pe care a lovit-o cu un topor.
Polițiștii au găsit-o la domiciliu pe tânăra de 22 de ani, împreună cu fiul ei în vârstă de 1 an, care de asemenea prezenta leziuni, cei doi fiind transportați la spitalul din Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma examinării medicale, tânăra a fost diagnosticată cu plagă contuză mâna dreaptă, multiple leziuni superficiale și plagă scalp, iar minorul cu o echimoză periorbitală ochi stâng, hematom frontal, ambii necesitând între șapte și zece zile de îngrijiri medicale.
Copilul a fost transportat la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea continuării investigațiilor medicale.
Audiat, Gheorghe Ț. a recunoscut că și-a lovit concubina, însă susține că nu și-a agresat copilul.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.



Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei
Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu