Național


CNADNR: Nu putem majora salariile atât timp cât angajații au cerut anularea concedierilor colectice

Funeriu:Situația celor care au absolvit programe neautorizate la „Spiru Haret”, decisă în septembrie

Ministerele fac simulări privind desființarea serviciilor deconcentrate din județe

CJUE:Taxa de poluare instituită în România, inclusiv cea modificată în decembrie 2009, contrară UE

Primele concluzii ale anchetatorilor – Jurnalista Cristina Verona și-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis

MDRT va plăti 2 milioane de lei companiei IBM pentru un program de numărat turiștii din hoteluri

Cioloș: Există în România potențial uman și inteligență pentru a valorifica potențialul agricol

Bărbat ridicat de polițiști întrucât împărțea pliante în care critica activitatea edilului din Iași

Cioloș spune că un minister al fondurilor UE ar putea rezolva probleme, dar nu este o soluție magică

Predoiu: Proprietatea dobândită licit trebuie să se bucure de garanții și cea ilicită, luată de stat

Boc: Limitatarea prin Constituție a deficitului și datoriei publice, necesară împotriva populismului

Predoiu: CSM trebuie să rămână în afara dezbaterilor și confruntării politice