Național


Iohannis, la ședința CSM: Ministrul Justiției înțeleg că are altă treabă decât să onoreze bilanțul

Proiectul de hotărâre privind bugetul Camerei Deputaților pe anul 2019 a fost adoptat

Budăi, întârzierea Legii pensiilor: Anumite reglaje, dacă vor trebui, le vom regla prin OUG

Budăi: Discutăm mărirea numărului de angajați non-UE. / Ministerul Muncii are o solicitare din Chile

Ministerul Sănătății vrea să extindă la nivel național programul de tromboliză intravenoasă

Dăncilă a discutat cu preșdintele Parlamentului din Muntenegru despre aderarea țării la UE

Tăriceanu, despre OUG pe Codurile penale: Când voi fi informat, atunci pot spune un punct de vedere

Tăriceanu anunță că Dăncilă va prezenta miercuri în plen prioritățile Președinției Consiliului UE

Isărescu, cum ne pregătim pentru următorii 100 de ani: După ce evaluăm ce a fost valoros în trecut

DSU anunță că primele 300 de ambulanțe cumpărate prin Programul POIM sunt livrate începând de marți

Parlament: Dacă un acuzat de evaziune achită prejudiciul, toți inculpații scapă de urmărirea penală

CCR va dezbate pe 16 ianuarie sesizarea lui Iohannis pe legea reorganizării unităților economice

Încă cinci bebeluși, internați la Spitalul Alexandrescu. În total, 34 sunt confirmați cu stafilococ

Anchetă a Poliției Constanța după ce a fost descoperit un picior uman carbonizat

Șeful CJ Arad, pus de Mitropolitul Banatului să promită, după slujbă, că va reabilita două case

Noi focare de pestă porcină în județul Brăila; aproximativ 800 de animale vor fi eutanasiate

Dăncilă anunță 14 proiecte de investiții finanțate de stat, în valoare de aproape 860 milioane lei

Ecaterina Andronescu anunță că ia în calcul majorarea numărului de locuri la școlile profesionale

Iohannis: Dacă s-a ajuns în faza să decidă CCR, bineînțeles voi aștepta hotărârea Curții

Sesizarea premierului la CCR: „Analiza” prelungită nu are temei constituțional, e opunere fățisă