Măsuri de siguranță

Acțiuni de prevenire a infracțiunilor, în zonele turistice ale județului

Activități de informare a turiștilor la Vatra Dornei

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cu sprijinul polițiștilor de proximitate și al polițiștilor din cadrul secțiilor și posturilor rurale de poliție, au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor în mai multe localități, în special în zonele turistice ale județului.
Purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu, a transmis duminică că acțiunile au vizat în principal siguranța rutieră pe principalele artere turistice (DN 17, DN 17 A, DN 2 E, E 85), dar și prevenirea furturilor din auto, prevenirea faptelor cu violență și prevenirea infracțiunilor de natură economică.
În cele trei zile de activități, a explicat Epureanu, polițiștii au desfășurat acțiuni în localitățile Dărmănești, Milișăuți, Rădăuți, Marginea, Sucevița, Solca, Păltinoasa, Gura Humorului, Câmpulung, Pojorâta, Fundu Moldovei, Vama, Iacobeni, Ciocănești, Vatra Dornei, Dorna Arini.
„Din fericire, în această perioadă nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave și nici nu au fost sesizate fapte cu violență împotriva sau cu implicarea turiștilor, furturi cu mod de operare deosebit sau alte infracțiuni grave”, a subliniat purtătorul de cuvânt, precizând că au fost instruiți administratorii și personalul a 22 de unități economice (hoteluri, baruri, chioșcuri, terase, restaurante) cu privire la legislația privind vânzarea de băuturi alcoolice către persoanele aflate deja în stare de ebrietate, în vederea prevenirii unor fapte cu violență, a scandalurilor și distrugerilor.
De asemenea, peste 200 de familii vârstnice din mediul rural, din zonele izolate, au fost avertizate cu privire la măsurile suplimentare ce trebuie dispuse pentru prevenirea furturilor și tâlhăriilor.
„În stațiunile turistice Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, dar și în localitățile Marginea și Sucevița, turiștilor le-au fost distribuite peste 1.000 de materiale preventive privind furturile din auto și furturile din camerele de cazare”, a completat subcomisarul Ionuț Epureanu, adăugând că au fost desfășurate activități de prevenire și în zona caselor de schimb valutar și a bancomatelor sau punctelor de transfer bancar, personalul angajat, dar și turiștii fiind informați cu privire la regulile ce trebuie respectate pentru a nu cădea victime escrocilor.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Caravana de testare pentru TBC și-a încheiat traseul în județul Suceava, cu peste 2.700 de suceveni testați gratuit

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani