Eveniment

Acțiune de curățenie în parcurile din municipiul Suceava și concert al trupei Proconsul

Proconsul
Proconsul

Trupa Proconsul va concerta vineri, 10 august, începând cu ora 20:00, pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, eveniment ce dorește să informeze publicul în legătură cu procesul de antidependență. În cadrul evenimentului sunt invitate și persoane care au reușit să treacă peste dependența de droguri sau alcool și care doresc să-și împărtășească povestea. Cătălin Nicolae va veni de la București și va povesti cum a scăpat de dependența de heroină, iar Bryan D., un om de afaceri care acum conduce un business de miliarde de dolari, dar care în trecut a fost dependent de alcool și droguri, vine să spună cum a reușit să treacă peste viciile sale.
Tot vineri, de la ora 13:00, înainte de concertul Proconsul, se vor desfășura pe Esplanada Casei de Cultură concursuri pentru copii și tineret: kendama, spinners, freestyle football, improvizație și nu numai.
Sâmbătă, 12 august, ora 18:00, în Casa de Cultură va concerta trupa Not an Idol din Republica Moldova, trupă ce abordează genul pop gospel.
Totodată, vineri și sâmbătă, sucevenii sunt așteptați în fața Observatorului Astronomic pentru a participa la acțiuni de ecologizare în parcurile și pe străzile municipiului Suceava. Persoanele implicate vor primi tricouri personalizate, cafea și răcoritoare din partea companiilor locale aflate în parteneriat.
Participarea la toate aceste evenimente este gratuită.
Aceste acțiuni, intitulate Upgrade Suceava, sunt organizate de Fundația România Pro Culture și au ca scop modernizarea orașului Suceava prin încurajarea tinerilor de a se implica în evenimente pentru oraș.
Daniela ONCIU

Not an Idol
Not an Idol
Proconsul
Proconsul

Recomandări

Distracție pentru întreaga familie, la Iulius Mall: concerte, teatru, dinozauri animatronici și oferte speciale la mașini

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale