Anchetă

Accidentat în noaptea de Revelion, a făcut reclamație la poliție după trei zile

Un tânăr în vârstă de 19 ani din orașul Cajvana, accidentat de o mașină în noaptea de Revelion, a depus reclamație la poliție abia trei zile mai târziu, pe 3 ianuarie.
Din ancheta desfășurată de poliție rezultă că victima, Constantin G., localnic din Cajvana, se deplasa pe DJ 178D, în localitate, iar în jurul orei 22.30, pe 31 decembrie, a fost acroșat de o mașină înmatriculată în Italia, condusă de Vasile Ș., în vârstă de 25 de ani, și el din Cajvana.
„După producerea accidentului conducătorul autoturismului a oprit, a avut o discuție contradictorie cu pietonul, după care a plecat de la fața locului fără să anunțe poliția despre acest eveniment”, se arată într-un comunicat al poliției.
Nici pietonul nu a anunțat accidentul, crezând că nu a pățit nimic. Pe 2 ianuarie însă acesta a început să acuze dureri la mâini și picioare, astfel că s-a prezentat la Spitalul Județean, iar ulterior a anunțat și poliția.
El a fost diagnosticat cu contuzie genunchi drept, contuzie șold drept și contuzie umăr drept, medicii apreciind că leziunile necesită în jur de 10-11 zile de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal, șoferul urmând a fi cercetat pentru „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și „vătămare corporală din culpă”.

Recomandări

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Șofer anchetat penal după ce a dus-o acasă pe femeia pe care a acroșat-o pe o trecere de pietoni din centrul Sucevei

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare