Accident provocat de un căruțaș care nu a acordat prioritate

Marți, în jurul orei 09.20, pe DN 17, în afara orașului Gura Humorului, a avut loc un accident rutier după ce un bărbat de 72 ani, din comuna Păltinoasa, în timp ce conducea un atelaj hipo, la intersecția cu DJ 177C, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un tânăr de 21 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care circula din sens opus și care, pe fondul nereducerii vitezei la apropierea de o intersecție, nu a putut evita impactul lateral cu atelajul hipo.În urma coliziunii, atelajul hipo a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a drumului, iar autoturismul a pătruns pe contrasens, unde a acroșat parapetul de protecție a drumului.„Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului atelajului hipo, care, din cauza vârstei înaintate și a stării de sănătate, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro