Accident între un microbuz și un moped condus de un bătrân de 81 de ani, fără permis

Accident
Accident

Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată luni, la ora 14.40, despre faptul că pe raza comunei Zvoriștea s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii deplasați la fața locului au găsit la fața locului, pe raza localității Stânca din comuna Zvoriștea, un microbuz și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Suceava, precum și un moped și conducătorul acestuia, un localnic de 81 de ani, ambele vehicule prezentând avarii.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 81 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis