Accident grav la intrarea în Câmpulung, după ciocnirea a două microbuze

Cele două autoutilitare implicate în accident

Un grav accident rutier s-a petrecut astăzi, în jurul orei13.30, pe DN 17, la intrarea în Câmpulung Moldovenesc dinspre Gura Humorului. Conform primelor informații, două microbuze s-au ciocnit violent după ce unul dintre șoferi a efectuat o depășire neregulamentară. Impactul a fost extrem de violent, rezultând șase victime din ambele vehicule. Mașina care a intrat în depășirea neregulamentară, un VW LT, circula pe direcția Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, în autovehicul aflându-se 3 frați din Gura Humorului, iar în cealaltă mașină, un VW Transporter, se aflau 3 bărbați din Mironu – Valea Moldovei. Cei doi șoferi au decedat, unul la fața locului și unul la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Aseară, în jurul orei 19.00, a decedat și unul dintre pasagerii din Mironu. Ceilalți trei răniți au leziuni grave, unul suferind fractură de stern, unul fiind suspect de fractură de coloană lombară, al tereilea având o fractură deschsă de gambă și o fractură de antebraț. La fața locului au intervenit numeroase echipaje de descarcerare.

Locul accidentului
Locul accidentului
Una dintre mașinile implicate în accident

Echipele de intervenție la locul accidentului
Echipele de intervenție la locul accidentului
Cele două autoutilitare implicate în accident
Cele două autoutilitare implicate în accident

Recomandări

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna

Sfințirea locului și a temeliei pentru Centrul de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor din Câmpulung Moldovenesc

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei