Accident cu trei răniți, la ieșirea din Rădăuți spre Marginea

Trei victime au ajuns la spital joi după-amiază, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent, în municipiul Rădăuți, la ieșirea spre comuna Marginea. Accidentul a avut loc în jurul orei 15.00, când două autoturisme, un BMW înmatriculat în Marea Britanie și o Toyota înmatriculată în județul Suceava, s-au ciocnit frontal, după ce șoferul BMW-ului a intrat într-o depășire neregulamentară. În urma impactului, autoturismul Toyota a fost proiectat în afara carosabilului, într-un copac de pe marginea drumului.
Cercetările întreprinse de polițiști au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Burla, ce se afla la volanul unui BMW cu volanul pe partea dreaptă și se deplasa dinspre Marginea spre centrul municipiului Rădăuți, a intrat în depășirea unui autoturism aflat în fața sa și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturism Toyota, condus de o tânără de 28 de ani, din comuna Marginea. În urma coliziunii autoturismul Toyota a fost proiectat într-un pom ornamental situat în partea dreaptă a carosabilului, iar autoturismul BMW a rămas pe partea carosabilă. În urma coliziunii au fost rănite trei persoane, respectiv conducătoarea auto din autoturismul Toyota și alte două femei, o femeie de 52 de ani din același autoturism și o tânără de 18 ani din BMW.
Polițiștii sosiți la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili modul în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri. Din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului ar fi tânărul de 23 de ani de la volanul autoturismului BMW, pe numele căruia a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Circulația s-a desfășurat cu dificultate în zonă, după ce una dintre benzi a fost blocată în urma producerii accidentului.

Autoturismul Toyota a fost proiectat într-un pom ornamental situat în partea dreaptă a carosabilului

Autoturismul BMW a rămas pe partea carosabilă
Autoturismul BMW a rămas pe partea carosabilă
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Rădăuți spre Marginea
Accident cu trei răniți, la ieșirea din Rădăuți spre Marginea

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri