Accident

Accident cu trei mașini implicate, la Baia

Trei mașini au fost implicate într-o coliziune în lanț produsă duminică seara, în jurul orei 20.00, în comuna Baia. Pompierii militari ajunși la fata locului au constatat că sunt două persoane rănite, un bărbat și o femeie.
Cele două persoane erau conștiente și cooperante, dar vor fi transportate la spital. Accidentul s-a produs într-o intersecție, cel mai probabil pe fondul neacordării de prioritate.
La fața locului interveni pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte