La Milișăuți

Accident cu patru mașini avariate, provocat de un șofer beat

Două dintre mașinile implicate în accident
Două dintre mașinile implicate în accident

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, beat la volan, a provocat un accident în lanț, în care au fost implicate patru mașini. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 5.00, pe DN 2H, la Milișăuți, șoferul băut provocând un impact în lanț, în urma căruia a avariat celelalte trei mașini, care erau parcate la marginea drumului.
Din ancheta poliției rezultă că Ionuț C., șoferul de 25 de ani, domiciliat în Gălănești, aflat la volanul unui autoturism Audi A6, care circula pe direcția Suceava-Rădăuți, a intrat cu viteză neadaptată într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed, intrând pe acostament și lovind un copac. Din copac, mașina a lovit un BMW, care a fost proiectat într-un alt Audi A6 și un Mercedes. Primul autoturism lovit, BMW-ul, a fost cel mai grav avariat.
Șoferul de 25 de ani și un tânăr de 20 de ani, pasager în mașina sa, au fost răniți ușor.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul avea o concentrație de 0,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă ancheta.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an