ACCIDENT

A rupt un stâlp de iluminat și s-a urcat cu mașina pe un gard de beton

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din satul Părhăuți a ajuns aseară în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după ce mașina pe care o conducea a zburat de pe șosea și s-a înfipt efectiv într-un gard de beton. Bogdan George Robciuc circula cu mașina personală, un Opel Vectra, cu numărul de înmatriculare IS-04-POX, din direcția Todirești spre Suceava. La un moment dat, pe raza localității Părhăuți, tânărul a încercat să depășească un maxi-taxi, dar din față venea o altă mașină. Disperat, șoferul a tras de volan, numai că, din cauza gheții de pe șosea, mașina a derapat și apoi a lovit violent un stâlp de iluminat din beton de pe marginea drumului. Stâlpul a fost forfecat efectiv în urma impactului foarte puternic, iar apoi autovehiculul a ricoșat în gardul de beton al curții unui sătean. Bogdan Robciuc a rămas imobilizat în mașină, iar pentru scoaterea sa a fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare. În tot acest timp, tânărul nu a încetat să strige, durerile de la picioarele fracturate în zona genunchilor fiind insuportabile. După aproximativ jumătate de oră șoferul a reușit să fie scos și apoi medicii de la Ambulanță l-au preluat și l-au transportat la Spital. Din cauza stâlpului de iluminat rupt în două jumătate din populația satului Părhăuți a rămas astă-noapte pe întuneric, defecțiunea urmând să fie remediată abia astăzi.

Recomandări

Un tânăr de 23 de ani a murit la Grămești după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să schimbe un cablu pe un stâlp

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare