O tânără în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 14.15, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, din comuna Bosanci, ajungând la intersecția cu DC 68, o tânără de 18 ani din municipiul Suceava a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 38 de ani din comuna Udești.Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 24 de ani din comuna Udești, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.






