Alegere nefericită

A murit călcat de un utilaj forestier după ce a alunecat de pe sapa pe care urcase

La locul accidentului au sosit echipaje medicale, dar și poliția
La locul accidentului au sosit echipaje medicale, dar și poliția

Un bărbat din satul Gura Putnei a murit marți după-amiază în urma propriei neglijențe. Acesta se afla pe un drum forestier din cantonul Slatina, comuna Putna, aparținând Ocolului Silvic Bisericesc Ilișești. La un moment dat, pe lângă el a trecut un utilaj forestier care mergea în aceeași direcție. Bărbatul a urcat pe sapa din spate a utilajului forestier. Numai că, din cauza terenului accidentat, bărbatul a alunecat de pe sapă și a fost călcat de utilaj, care mai apoi s-a și răsturnat într-o râpă.
Cel care conducea utilajul forestier a dat alarma, iar la fața locului au sosit echipaje medicale, dar și poliția. De asemenea, a ajuns și un echipaj de pompieri cu modul de descarcerare de la Detașamentul Vicovu de Sus. Utilajul a fost îndepărtat, iar victima a fost extrasă, iar echipajul de pe ambulanță nu a mai putut face decât să constate decesul. Și bărbatul care conducea utilajul forestier acuza dureri, motiv pentru care i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind diagnosticat prezumtiv cu „policontuzie abdominală”. Acesta a fost transportat apoi la spitalul din Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero.
Polițiștii au deschis un dosar penal și urmează să stabilească cine se face vinovat de acest eveniment nefericit.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Luptă contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat al cărui picior a rămas prins într-un utilaj agricol

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare