Pe Cuza Vodă

A intrat cu mașina pe contrasens, izbindu-se într-un autobuz TPL

Unul dintre călătorii unui autobuz al societății de transport public local (TPL) din municipiul Suceava a fost rănit ușor, după ce o mașină a intrat în autovehicul.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 15.00, pe strada Cuza Vodă.
Mașina care a provocat accidentul era condusă de o femeie în vârstă de 38 de ani, Marinela B., localnică. „În timp ce conducea autoturismul, la intersecția cu strada Plevnei, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune laterală cu autobuzul TPL condus regulamentar din sens opus”, explică purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Unul dintre călătorii din autobuz, arată Epureanu, a fost rănit ușor, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 36 de ani. Acesta din urmă a refuzat să primească îngrijiri medicale și a plecat de la locul accidentului.
Ambii șoferi au puși să sufle în alcooltest, aparatul indicând că nici unul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare