Violență

A înjunghiat un minor de 14 ani în cavitatea bucală, pentru că băiatul l-a mustrat că bea prea mult

Un bărbat din comuna Izvoarele Sucevei a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru o tentativă de omor comisă asupra unui minor în vârstă de doar 14 ani. Fapta s-a petrecut în luna martie a acestui an, pe fondul stării de ebrietate avansate în care se afla agresorul. Băiatul de 14 ani a fost lovit cu un cuțit în cavitatea bucală, suferind leziuni serioase, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a-i suprima viața.
Din ancheta derulată sub coordonarea unui procuror criminalist rezultă că, pe 20 martie a.c., inculpatul, Ilie Macovei, s-a deplasat din comuna Izvoarele Sucevei, unde își are domiciliul, în cătunul Cruhla, în comuna Moldova Sulița, la casa mamei sale. Aceasta din urmă, văzând că fiul este beat, l-a trimis într-o cameră, pentru a se odihni. Bărbatul s-a conformat, însă, în cameră, a rezultat din anchetă, a consumat singur două-trei sticle cu spirt medicinal. De precizat că, în aceeași gospodărie, într-o altă anexă, mai stăteau un bărbat și o femeie, concubini, la care în acea zi era venită o cunoștință, un minor în vârstă de 14 ani.
În aceste împrejurări, seara, în jurul orei 18.30, inculpatul s-a trezit din somn și a ieșit din cameră, deranjat de gălăgia pe care ar fi auzit-o. El avea în mână un briceag, iar băiatul de 14 ani i-a reproșat că tot timpul este băut și nu l-a văzut niciodată treaz. A fost momentul în care inculpatul, deranjat că a fost jignit, a sărit asupra minorului cu briceagul și i l-a înfipt în zona cavității bucale. Având în vedere starea avansată de ebrietate a agresorului, băiatul a reușit să-i smulgă acestuia cuțitul din mână. Minorul a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu o plagă tăiată penetrantă în cavitatea bucală. Leziunile suferite de minor au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă viața în primejdie. Totuși, având în vedere faptul că inculpatul a lovit victima cu un cuțit (cu lungimea de 9,9 cm) într-o zonă vitală, s-a reținut intenția de suprimare a vieții, astfel că fapta a fost încadrată la tentativă la infracțiunea de omor.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate și, în această etapă a procesului penal, se bucură încă de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori