Căutat de poliție

A dat cu mașina peste un bătrân și a fugit de la locul accidentului

Polițiștii încearcă să dea de urma unui șofer care a dat cu mașina peste un bătrân, după care a fugit de la locul accidentului.
Luni după-amiază, în jurul orei 17:00, Spitalul Municipal Rădăuți a sesizat poliția locală despre faptul că la unitatea medicală a ajuns un bătrân (Gheorghe B., în vârstă de 79 de ani), din orașul Vicovu de Sus, victima unui accident de circulație petrecut cu câteva zile în urmă.
Deși bătrânul nu suferise leziuni grave, medicii care l-au consultat au decis să-l interneze în spital, pentru a-l ține sub supraveghere medicală.
Din cercetările polițiștilor, s-a stabilit că victima se deplasa pe jos, la data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, pe DN 2E, pe raza localității de domiciliu, în momentul în care a fost acroșată de un autoturism, al cărui șofer și-a continuat drumul.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autoturismului și a conducătorului auto implicat în accident”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.

Recomandări

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident. Nu a vrut să sufle în etilotest

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală
Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor