Lipsă de atenție

A ajuns la spital după ce a fost lovit de telescaunul din Vatra Dornei

Un bărbat de 79 de ani care se afla în vizită la Vatra Dornei și-a terminat excursia mai repede decât ar fi vrut. Venit la Vatra Dornei împreună cu familia, bărbatul a urcat cu telescaunul pe Dealul Negru.
La întoarcere, la punctul de îmbarcare în telescaun a primit instructajul din partea angajatului care era de serviciu. Din păcate, bărbatul nu a respectat instrucțiunile, iar în momentul în care scaunul a ajuns în dreptul lui s-a întors și a fost lovit, după care s-a dezechilibrat și a căzut pe platforma de beton.
Septuagenarul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Vatra Dornei, iar în urma consultației i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut minor cu plagă escoriată minimă regiune parietală stângă și fractură platou tibial”, fiind transportat apoi cu ambulanța la Spitalul Târgu Mureș.

Recomandări

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei