Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 243 (5450)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Urmărire penală in rem pentru ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentelor cu Barbu

Vineri, 18 Octombrie 2013 (17:40:29)

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul Culturii Daniel Barbu, joi seară, în Centrul Vechi al Capitalei.

Ministrul Daniel Barbu a fost implicat într-un incident provocat de mai mulţi protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care l-au huiduit şi nu l-au lăsat să plece cu maşina în care se afla decât cu intervenţia forţelor de ordine. În plus, luneta maşinii a fost spartă.

Deocamdată, şaisprezece persoane implicate în incidentul de joi seară au fost identificate, alături de mai mulţi martori, a anunţat, vineri, şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu.

Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.

Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul.

Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.

Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi sancţionarea acestora contravenţională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

Vineri, premierul Ponta l-a anunţat pe ministrul de Interne că jandarmii au mandat clar din partea sa să acţioneze "fără complexe" atunci când protestele depăşesc "linia roşie" şi se transformă în agresiuni şi ameninţări.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Manifestanţii cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activităţile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgenţă, acordul de mediu, Roşia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO şi demisia premierului Victor Ponta şi a celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Urmărire penală in rem pentru ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentelor cu Barbu.
 Vizualizări articol: 794 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Urmărire penală in rem pentru ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentelor cu Barbu0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei