Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 15 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 188 (5395)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Suporterii rapidişti au ieşit din greva foamei după opt zile

Joi, 15 August 2013 (15:15:25)

Suporterii rapidişti care au intrat în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu solicitând demisia conducătorilor Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au renunţat la protest, joi, la opt zile de la începutul manifestării lor.

"În această noapte, 15.08.2013, noi, cei 19 grevişti aflaţi pe gazonul din Giuleşti, am luat decizia de a înceta protestul, respectiv greva foamei. Această masură a fost luată dupa ce în urma discuţiilor avute s-a ajuns la concluzia că durerile fizice, starea psihică precum şi nivelul moral nu mai permiteau continuarea luptei în care ne angajaserăm. Un obiectiv a fost atins, şi anume de a trage la răspundere pe unul din capii responsabili (n.r. - demisia lui Dumitru Costin din Comitetul Executiv al FRF) de această mascaradă la care am fost obligaţi să participăm ! Într-adevar, este un peşte mic, dar totuşi reprezintă o mare victorie în condiţiile în care zeci de mii de oameni au protestat în ultimii ani şi nu s-a luat nicio măsura. Noi, cei 19 grevişti, atât am putut face din păcate, deşi ne-am fi dorit mult mai mult, însă războiul este abia la început şi vă chemăm la luptă pe voi toţi, având convingerea că împreună suntem un braţ puternic capabil să mutileze hidoasa formă dictatorială căreia din nefericire suntem încă obligaţi să-i fim subjugaţi", se arată într-un comunicat al fanilor, publicat pe contul de Facebook al Ligii Suporterilor Rapidişti (LSR).

Joi, la ora 12.00, când protestul a luat sfârşit, mai rămăseseră doar 11 suporteri, ceilalţi opt fiind transportaţi cu ambulanţa la spital în ultimele zile din cauza problemelor medicale. Cu toate acestea, fanii susţin că nu regretă niciun moment decizia de a intra în greva foamei.

"Am fost numiţi fanatici, inconştienţi, nebuni sau derbedei, însă nimic din toate astea nu ne-au adus în inimi nici cea mai mică urmă de regret pentru faptul că ne-am pus în joc sănătatea. Iubirea pentru Rapid a fost singura care ne-a purtat către acest deznodamant fericit. Noi suntem rapidişti şi nu vom accepta niciodată înfrângerea Rapidului pe căi nedrepte, aşadar este deja o certitudine că vom fi mereu prezenţi la datorie. Părăsim iarba Giuleştiului trăind două sentimente în paralel... fericire şi tristeţe. Fericire pentru victoria obţinută şi tristete pentru plecarea de pe iarba Raiului... Aceste zile de chin au fost mai dulci şi mai uşoare pentru că am adormit lângă tribune şi ne-am trezit în mirosul ierbii pe care joacă Rapidul nostru. Pentru noi, aceste zile de sacrificiu pe Giuleşti nu au reprezentat un chin, ci un privilegiu. Hai Rapid!", se arată în încheierea comunicatului LSR.

În 7 august, la ora 18.00, 19 suporteri ai formaţiei Rapid au intrat în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, cerând demisia conducerilor FRF şi LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formaţiei favorite. Suporterii şi-au instalat corturi pe zona gazonată de lângă terenul de joc al arenei, în apropierea intrării la vestiare.

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, Dumitru Costin, a demisionat, miercuri, din funcţia de membru al Comitetului Executiv al FRF. Sindicatul fotbaliştilor va avea un reprezentant în Comitetul Executiv al FRF, acesta urmând să fie stabilit în luna septembrie.

Dumitru Costin a fost cel care a propus în Comitetul Executiv al FRF disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent). Propunerea sa a fost adoptată cu şapte voturi pentru şi unul împotrivă, dar a fost apoi desfiinţată de TAS, care a cerut FRF după două etape disputate din Liga I să reintroducă Concordia Chiajna în primul eşalon în locul Rapidului, deşi giuleştenii câştigaseră barajul cu 2-1.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suporterii rapidişti au ieşit din greva foamei după opt zile.
 Vizualizări articol: 787 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Suporterii rapidişti au ieşit din greva foamei după opt zile0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei