Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 33 (5240)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Peste 18,6 milioane de apeluri la 112 în 2012, dintre care 68,38 la sută au fost false

Luni, 11 Februarie 2013 (15:53:29)

Peste 68 la sută dintre cele peste 18,6 milioane de apeluri primite la numărul 112 în 2012 au fost false, cele mai multe provenind de la copii, tineri şi persoane cu probleme psihice, iar mulţi apelanţi au adresat injurii operatoarelor, au pus muzică sau nu au vorbit.

La Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite 18.665.852 de apeluri, cele mai multe fiind transferate către Ambulanţă - 58,28 la sută, Poliţie - 27,27 la sută, Pompieri - SMURD - 12,25 la sută şi Jandarmerie - 2,08 la sută, potrivit statisticii pe anul 2012 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Dintre cele peste 18,6 milioane de apeluri, 31,62 la sută au fost reale şi 68,38 la sută false.

"Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale", a preciza STS într-un comunicat de presă remis luni, de Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112.

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Dâmboviţa şi Mureş ocupă primele locuri.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive au provenit de la copii, tineri şi persoane cu probleme psihice, fiind în mare parte realizate de pe cartele prepay, a precizat STS.

Pentru apelurile false şi abuzive la numărul 112 au fost sancţionate 10.059 de persoane. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Dâmboviţa, Galaţi şi Suceava.

Date cu privire la convorbirile efectuate prin sistemul 112 au fost solicitate STS de 284 de persoane. Alte 1.230 de astfel solicitări au fost primite de STS din partea unor autorităţi ale statului, precum Poliţia, ISU, Ambulanţa, Jandarmeria, tribunalele şi parchetele, fiind formulate pentru îndeplinirea unor obligaţii legale.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.

Doar unul din patru cetăţeni europeni ştiu că 112 este Numărul European de Urgenţă, care poate fi apelat din toate statele membre. Cunoaşterea numărului 112 doar de către un sfert dintre cetăţenii UE reprezintă o situaţie care stagnează de ani de zile, existând însă variaţii semnificative de la o ţară la alta.

Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene referitor la numărul 112 arată că România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

Începând din 2009, în mai mult de 25 de ţări din Europa sunt organizate activităţi de sensibilizare a populaţiei cu ocazia celebrării Zilei Europene 112, care are loc anual pe 11 februarie.

În anul care a trecut, în România, STS, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, a desfăşurat numeroase activităţi de educare - informare: în zonele turistice montane şi pe litoral, campanie în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, au fost difuzate spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, au avut loc vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune împreună cu Biserica Ortodoxă Română, dar şi multe alte activităţi punctuale, a precizat instituţia.

De la începutul acestui an, posturile de radio şi de televiziune cu acoperire naţională transmit spoturi de informare 112, acţiune programată să se desfăşoare până în iulie.

În luna ianuarie, ofiţerii de relaţii publice ai STS au desfăşurat o campanie de informare premergătoare Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) intitulată "Săptămâna Numărului Unic de Urgenţă 112 în judeţul Braşov". În locurile de desfăşurare a competiţiilor, în hoteluri şi în alte spaţii publice au fost postate afişe şi autocolante în trei limbi de circulaţie internaţională prin care turiştii sunt informaţi despre numărul 112.

"Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit, în doar câţiva ani, unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse de către stat în slujba salvării vieţii oamenilor, a protejării proprietăţii şi a mediului. Este un adevărat brand naţional. Numărul 112 face parte din cotidian, este parte a societăţii şi îşi confirmă zilnic, minut cu minut, utilitatea. Dacă 112 nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat", a spus directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş.

Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas crucial în promovarea 112, mai ales în zilele noastre când cetăţenii călătoresc mai mult decât oricând către locul de muncă, către locul unde îşi defăşoară studiile, în vacanţe.

În majoritatea ţărilor europene au loc sesiuni de informare şi prezentări despre numărul 112 în şcoli, Ziua Uşilor Deschise şi vizite în centrele de urgenţă 112. Mai multe ţări au ales ca în 2013 să sărbătorească Ziua 112 în jurul conceptului de resuscitare cardiopulmonară (CPR), întrucât marea majoritate a europenilor nu ştiu cum să efectueze procedurile de resuscitare în cazul în care sunt martorii unui stop cardiac.

"Numărul semnificativ de ţări care organizează Ziua Europeană 112 subliniază importanţa creşterii gradului de conştientizare la nivelul UE, în special pe parcursul acestui An al Cetăţenilor. Niveluri mai bune de sensibilizare şi calitate a serviciului 112 ar reprezenta, cu siguranţa, un mare beneficiu pentru cetăţenii europeni care se deplasează în cadrul pieţei unice precum şi pentru serviciile de urgenţă care fac eforturi să răspundă sutelor de milioane de apeluri de urgenţă pe care le primesc în fiecare an", a spus Olivier Paul Morandini, preşedintele Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă, EENA.

Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 18,6 milioane de apeluri la 112 în 2012, dintre care 68,38 la sută au fost false.
 Vizualizări articol: 443 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 18,6 milioane de apeluri la 112 în 2012, dintre care 68,38 la sută au fost false0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei