Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 17 nov 2010 - Anul XV, nr. 271 (4562)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CNAS: Reţete în valoare de aproape 60.000 lei, prescrise unor bolnavi cu cancer decedaţi

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 (20:13:17)

Doi medici din Capitală, unul care lucrează în centrul de diagnostic al unei asociaţii pentru prevenţia cancerului şi al doilea într-un mare spital, au prescris 20 de reţete pe numele unor bolnavi cu cancer care decedaseră, în valoare de aproximativ 60.000 de lei, potrivit unui raport CNAS.

"În urma unor verificări de rutină făcute în sistemul informatic am aflat că există un număr de reţete care erau prescrise de către medici pentru pacienţi care decedaseră. Am luat un prim lot de zece medici şi la primii doi dintre ei avem şi primele rezultate", a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

Unul dintre cei doi medici lucrează pentru o asociaţie de luptă împotriva cancerului, iar celălalt este doctor la unul dintre spitalele foarte mari din Bucureşti.

Rezultatele controlului au evidenţiat faptul că unul dintre ei a prescris 15 reţete timp de nouă luni (decembrie 2009 - 2010), în valoare de aproape 20.000 de lei, pentru pacienţi care au decedat. Al doilea medic a prescris numai cinci reţete în acelaşi interval, dar în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

"La întrebarea de ce au făcut acest lucru şi cum au reuşit să prescrie unor decedaţi, medicii nu au răspuns, ceea ce pe noi ne-a dus cu gândul la fapte de corupţie. Urmează să înaintăm rezultatele controlului către Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, titularul de contract, care va sesiza organele în măsură să rezolve acest caz. Eu aş vrea să spun că acest gen de controale sunt în deplină desfăşurare, iar informatizarea va continua cu paşi repezi. Scopul acestor controale vizează eliminarea fraudei din sistem, fraudă pe care noi am reclamat-o de atâtea ori", a adăugat preşedintele CNAS.

Controlul a scos la iveală mai multe situaţii, printre care şi că unii medici, specialişti în oncologie, prescriau medicaţia bolnavilor cu cancer în stadii terminale, dar fără să îi vadă. Aceştia raportau că au consultat bolnavul şi i-au prescris medicaţia, dar de fapt nici nu vedeau bolnavii, primind astfel bani pentru un serviciu raportat ca fiind efectuat. Apoi, chiar se ofereau să ia ei medicaţia, pentru a-i ajuta pe bolnavi.

"Medicii spuneau că le luau ei din farmacie medicamentele ca să uşureze bolnavii de chinurile unei deplasări la farmacie. Dar medicamentele nu ajungeau la pacient, pentru că era mort de mult", se mai arată în raportulul CNAS.

Medicaţia este prescrisă pentru trei luni, aşa cum se obişnuieşte. Mulţi dintre pacienţii cu cancer în stadii terminale au decedat, dar medicii au continuat să prescrie reţete gratuite foarte scumpe, conform raportului.

Acelaşi raport al Corpului de control al CNAS indică o altă situaţie, respectiv aceea că reţete erau prescrise când pacienţii erau în viaţă, dar ridicate de familii după decesul bolnavului.

La această situaţie, unii medici au avut totuşi o explicaţie. Ei au spus că au cedat la presiunea familiei şi au prescris reţeta fără să vadă bolnavul. Totuşi, anunţurile de pe internet privind vânzarea unor medicamente necesare în tratamentul cancerului sunt tot mai numeroase, iar preţurile oscilează între 1.000 şi 2.500 de lei.

"Este evident că doctorii au cel puţin o parte de vină în acest sistem. Când pui parafa, vezi pacientul. Poate este foarte grav şi eliberezi medicamente familiei, dar te asiguri că pacientul trăieşte. Dar nu este posibil, cum s-a întamplat şi acum, să prescri la trei luni după ce pacientul a decedat. Asta înseamnă că medicul nici nu mai avea contact cu pacienţii ca să vadă dacă trăiesc sau nu. Medicul făcea o dublă ilegalitate, odată prescria pentru un mort şi a doua oară încasa bani pentru un serviciu medical neefectuat, dar raportat ca efectuat. Sumele sunt calculate pentru servicii efectuate şi neefectuate şi pentru medicamentele prescrise. Dar acest lucru va fi stabilit de organele competente", a mai spus preşedintele CNAS.

Potrivit conducerii CNAS, prejudiciul va fi recuperat de la titularul contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, respectiv de la asociaţia pentru prevenţia cancerului şi de la spitalul unde lucrează cei doi medici.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CNAS: Reţete în valoare de aproape 60.000 lei, prescrise unor bolnavi cu cancer decedaţi.
 Vizualizări articol: 432 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CNAS: Reţete în valoare de aproape 60.000 lei, prescrise unor bolnavi cu cancer decedaţi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei