Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 17 nov 2010 - Anul XV, nr. 271 (4562)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Băsescu a atenţionat în Guvern că Poliţia s-a transformat în instituţie care apără clanurile mafiote

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 (20:12:31)

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, în şedinţa de guvern, ca procesul de reorganizare a Poliţiei să înceapă imediat, afirmând că aceasta s-a transformat dintr-o instituţie care trebuie să protejeze ordinea publică într-o structură care apără clanurile mafiote şi creează dezordine.

"Preşedintele a arătat că Poliţia trebuie reorganizată imediat, pentru a-şi recâştiga imaginea, şi a arătat că aceasta s-a transformat dintr-o instituţie care trebuie să protejeze ordinea publică într-o structură ce apără clanurile mafiote şi creează dezordine. Din discursul şefului statului s-a subînţeles că ministrul de Interne are sprijinul său pentru a începe imediat restructurarea Poliţiei", au relatat agenţiei MEDIAFAX surse participante la şedinţă.

Potrivit acestora, preşedintele a mai cerut ca numirile la nivelul poliţiei judeţene şi locale să nu mai fie decise pe criterii politice.

Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat pe miniştri, în şedinţa de guvern, că doreşte să le vorbească şi de situaţia de la Ministerul de Interne, remarcând că "băieţii care mai ieri făceau striptease aruncându-şi şepcile" îşi aruncă acum şi caracterul pe toate televiziunile.

"Nu voi evita nici subiectul a ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne, adică la băieţii care au început să facă striptease aruncându-şi şepcile. Acum îşi aruncă caracterul pe toate televiziunile. Ne aşteptăm şi la alte evoluţii", a spus Băsescu, la începutul şedinţei de guvern.

Şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, a propus ministrului de Interne, Traian Igaş, schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Neamţ, comisar-şef Aurelian Vasea Şoric, pentru management defectuos, în urma asasinatului de duminică.

Luni, Dan Fătuloiu, care în urma asasinatului de duminică a mers la Piatra Neamţ, spunea că a constatat deficienţe la conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ, astfel că i-a propus ministrului Igaş schimbarea din funcţie a lui Aurelian Şoric.

Acesta preciza că ar putea fi demise şi alte persoane cu funcţii de conducere din IPJ Neamţ, dar şi din alte judeţe ale ţării.

Şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, comisar-şef Aurelian Şoric, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că eventuala sa eliberare din funcţie nu are nicio legătură cu cazul de la Piatra Neamţ, ci face parte dintr-un proiect al MAI de restructurare a şefilor din poliţie.

El a susţinut, cu ochii înlăcrimaţi, că nu a avut nicio legătură cu familia Mararu şi că presa îşi bate joc de familia lui.

"Nu am nicio legătură cu familia Mararu. Am avut o relaţie cât se poate de firească. De ce este interlop (n.r. - Gheorghiţă Mararu) pentru că dădea bani la oameni şi le lua camără? Sunt procurori care dau bani", a spus Şoric, într-o conferinţă de presă, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

De asemenea, şeful Poliţiei Judeţene a afirmat că, prin acuzaţiile care i se aduc, presa îşi bate joc de familia sa.

"Mi-am vândut un apartament de 110.000 de euro în Iaşi. L-a cumpărat un procuror. Am vândut un teren. Am fost în misiuni. Am un credit de 120.000 de euro. Şi vă bateţi joc de familia mea. (...) Provin dintr-o familie de onoare", a spus Aurelian Şoric cu lacrimi în ochi.

Presa locală a relatat că Aurelian Şoric ar avea legături cu gruparea Mararu.

Conform surselor citate, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Aurelian Şoric, ar fi chiar vecin cu familia Mararu, de la care a cumpărat terenul de casă. Totodată, presa locală a scris că soţia lui Şoric, care este notar, ar fi parafat acte nu tocmai legale, în beneficiul unor presupuşi membri ai lumii interlope.

Aurelian Şoric a negat orice legătură cu gruparea Mararu, spunând că informaţiile în acest sens sunt răutăcioase.

Corpul de control al ministrului Internelor merge, miercuri, în Piatra Neamţ pentru a face o anchetă la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, în contextul scandalului izbucnit după asasinatul de duminică şi după recomandarea lui Dan Fătuloiu de a-l demite pe şeful IPJ, Aurelian Şoric.

Ulterior, Dan Fătuloiu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor şi Internelor, a declarat marţi, pentru "Gândul", că i-a cerut ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, demiterea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă.

Gheorghiţă Mararu (32 ani) şi fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamţ, primul din aceştia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis "Falău", care a scos pistolul şi l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalţi consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localului. Martorii incidentului au sunat imediat la 112, cerând ajutor.

Gheorghiţă Mararu a suferit patru plăgi împuşcate, trei în zona inimii şi una în abdomen, iar când au sosit medicii avea deja doi litri de sânge în cavitatea toracică şi era în stop cardio-respirator. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi i-au acordat primul ajutor, injectându-i şi adrenalină pentru a-i reporni inima, însă victima nu a supravieţuit.

Bogdan Mararu a fost împuşcat de două ori în abdomen şi a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean.

El a fost externat, luni dimineaţă, de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, a declarat medicul Sorin Ciobanu, purtător de cuvânt al unităţii spitaliceşti.

Preşedintele Traian Băsescu participă la şedinţa de miercuri a Guvernului. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu a atenţionat în Guvern că Poliţia s-a transformat în instituţie care apără clanurile mafiote.
 Vizualizări articol: 489 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Băsescu a atenţionat în Guvern că Poliţia s-a transformat în instituţie care apără clanurile mafiote0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei