Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 apr 2010 - Anul XV, nr. 93 (4384)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicaliştii şi reprezentanţii MECTS vor elabora un regulament-cadru pentru acordarea sporurilor

Vineri, 23 Aprilie 2010 (15:52:46)

Sindicaliştii şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei vor elabora un regulament-cadru pentru acordarea sporurilor de condiţii vătămătoare şi condiţii grele de muncă, care nu se mai acordă de la 1 ianuarie odată cu aplicarea legii salarizării unice, document care va fi trimis apoi în teritoriu.

Liderii sindicaliştilor s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) pentru a discuta despre acordarea sporurilor în învăţământ, dar nu au ajuns la niciun rezultat. Aceştia au stabilit să se întâlnească din nou pe 13 mai, pentru a discuta propunerile pentru acest regulament-cadru.

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu, a declarat, vineri, la finalul întâlnirii, că pe 13 mai sindicaliştii vor veni cu propuneri pentru realizarea acestui document, care va trebui aprobat de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii.

"Noi putem conveni un document foarte bun care se poate bloca la aceste două ministere", a precizat Ciosu.

În opinia liderului FEN, acordarea acestor sporuri va duce la diminuarea tensiunilor din sistem. Personalul care primea aceste sporuri lucrează în faţa calculatorului, sau în mediu toxic, cu praf, cu substanţe chimice.

Aceste sporuri reprezintă patru procente din cheltuielile de personal şi sub cinci la sută din personal le primeau.

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat că discuţiile de vineri ar fi trebuit să fie în luna ianuarie, pentru a găsi soluţii de acordare a acestor sporuri.

Sindicaliştii sunt însă sceptici că acest regulament-cadru pe care îl vor elabora cu MECTS va fi aplicat, deoarece el va fi trimis în teritoriu la fiecare ordonator de credite pentru completare, iar Ministerele Finanţelor şi Muncii vor tergiversa aprobarea lui.

Reprezentanţii cadrelor didacitice spun însă că acordarea sporurilor este una dintre multele probleme din sistemul educaţional. Aceştia au precizat că vor organiza greva în luna iunie, din cauză că sunt nemulţumiţi de proiectul Legii educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, că profesorii nu mai au motive să organizeze grevă, deoarece majoritatea problemelor ridicate de aceştia au fost rezolvate.

"Neliniştea sindicaliştilor este nejustificată cu privire la salarii, sporurile se discută, salariile a 30.000 de învăţători au fost majorate cu 16 la sută, încadrarea în învăţământ este corectă sută la sută, posibil să mai fie câteva situaţii izolate care vor fi remediate. În aceste condiţii, sunt optimist să cred că finalul anului şcolar se va desfăşura normal, fac un apel la cadrele didactice să nu recurgă la proteste. (...) Cifrele vorbesc, cifrele sunt de partea noastră, a profesorilor din România", a spus Funeriu.

Răspunzând la reacţia lui Daniel Funeriu, Liviu Pop a precizat că "ministrul poate spune orice".

"Noi facem grevă în iunie, din cauza proiectului Legii educaţiei, pentru că dacă se va aplica în forma actuală riscăm să scadă calitatea în învăţămât. Pe de altă parte, şi Ministerul, şi Guvernul sunt depăşiţi de problema salarizării în învăţământ", a spus Pop.

Cadrele didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia "Spiru Haret" şi Federaţia Educaţiei Naţionale au fost, joi, în grevă generală de o zi, nemulţumite de scăderea veniturilor după intrarea în vigoare a legii salarizării, de disponibilizările anunţate şi de noua Lege a educaţiei.

Sindicaliştii din învăţământ au avertizat că dacă autorităţile nu găsesc o rezolvare la problemele din educaţie, ar putea intra în grevă generală pe termen nelimitat, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, care va duce la neîncheierea situaţiei şcolare, deci la blocarea anul şcolar.

Bugetarii care cred că prin grevă vor obţine bani suplimentari la salariu se înşală, deoarece majorări salariale nu pot rezulta decât din eficienţă şi productivitate, fundamentat pe o bază sănătoasă a economiei, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Aproximativ jumătate dintre angajaţii din învăţământ şi-au desfăşurat activitatea normal, iar 1,3 milioane de elevi dintr-un total de 3,1 milioane au participat la cursuri, joi, când a fost grevă generală în sistem.

Numărul elevilor care au participat, joi, la proba de evaluare a competenţelor digitale a bacalaureatului a fost cu 5.895 mai mic decât era planificat iniţial, din cauza grevei, aceştia urmând să fie reprogramaţi pentru zilele următoare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicaliştii şi reprezentanţii MECTS vor elabora un regulament-cadru pentru acordarea sporurilor.
 Vizualizări articol: 578 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicaliştii şi reprezentanţii MECTS vor elabora un regulament-cadru pentru acordarea sporurilor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei