INTERVIU: Kovesi: Nu am reuşit îndepărtarea procurorilor care nu au ce căuta în sistem

Într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, Codruţa Kovesi apreciază că cerinţele Comisiei Europene pentru ridicarea monitorizării în domeniul justiţiei nu sunt imposibil de realizat, că pot fi îndeplinite "chiar într-un timp scurt", procurorul general subliniind importanţa colaborării instituţiilor pentru acest obiectiv.

De asemenea, Kovesi remarcă faptul că, în mai multe cazuri, presiunea pe care o fac jurnaliştii asupra CSM este mai puternică decât o cerere de revocare sau o cerere de verificare pe care o face procurorul general.

Totodată, Codruţa Kovesi s-a declarat "foarte impresionată" de activitatea DIICOT, având "cuvinte de apreciere" şi faţă de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme.

Redăm integral interviul procurorului general al României, Codruţa Kovesi (35 de ani), numit pentru un mandat de trei ani, în septembrie 2006:

Reporter: Doi ani, patru luni şi mai multe zile de mandat ca procuror general al României. Cel mai tânăr procuror general al României şi pentru prima dată când o femeie deţine titulatura. Cum e, când a fost cel mai greu, ce eşecuri, ce reuşite aţi avut - personale, profesionale? Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, cum aţi face?

Codruţa Kovesi: Sigur că aş lua-o de la capăt oricând pentru că, având în vedere calitatea de procuror, pot să spun că este cea mai onorantă poziţie pe care poţi s-o ocupi în sistem, însă acum văd lucrurile diferit faţă de cum le-am văzut la începutul carierei de procuror general. La început mi s-a părut mult mai simplu, aveam senzaţia că pot să mut munţii din loc şi că pot schimba foarte uşor lucrurile care nu merg. Atunci când mi-am propus planul pentru funcţia de procuror general, am plecat de la ce-mi lipsea mie ca procuror de caz, ce probleme aveam eu când doream să instrumentez un anumit caz, cu ce mă confruntam în sistem. Însă, ajungând în această funcţie, având o viziune de ansamblu, având o viziune pe absolut tot sistemul, constat că de multe ori am fost împiedicată să-mi duc proiectele la bun sfârşit, nu din cauza colegilor, nu din cauza modului de organizare, ci uneori din cauza procedurilor şi a problemelor de natură legislativă care sunt.

Dacă vreţi să vorbim despre eşecuri sau despre reuşite, personal consider că unul dintre eşecurile mandatului meu este că nu am reuşit ca în această perioadă să eliminăm din sistem procurorii care nu au ce să caute în acest sistem. Consider că 90 la sută sunt buni, îşi fac activitatea aşa cum trebuie, chiar avem procurori excepţionali care au foarte multe rezultate în activitatea investigativă, dar rezultatele pe care ei le obţin nu pot fi puse în valoare din cauza procurorilor care nu-şi îndeplinesc activitatea aşa cum trebuie, procurorilor care au probleme de conduită, procurorilor care încalcă legea în activitate, procurorilor care sunt neprofesionişti. Cred că aici ar trebui insistat mai mult şi ar trebui eliminaţi din sistem procurorii care nu înţeleg că trebuie să-şi facă treaba la un nivel european.

Rep. Care sunt reuşitele? Că până acum aţi vorbit despre eşecuri.

C.K.: Reuşitele le putem împărţi pe mai multe paliere: reuşite în relaţiile cu colegii procurori, reuşite în relaţiile cu cetăţenii, cu justiţiabilii, reuşite în relaţiile cu celelalte autorităţi din sistemul judiciar, CSM sau cu Ministerul Justiţiei.

Aş începe cu prima reuşită, şi anume, raportându-mă la colegii procurori, cred că cea mai mare reuşită este că, din poziţia pe care o am, le-am respectat întotdeauna independenţa şi am încercat să-i determin şi pe alţii să facă acest lucru. Nu cred că există un procuror în România care în această perioadă de timp să poată spune că procurorul general l-a sunat şi i-a impus o anumită soluţie, dar, în acelaşi timp, consider că independenţa, pentru sistem, pentru procurori, este bună atâta vreme cât suntem de bună credinţă şi atâta vreme cât respectăm legea în activitatea noastră. În relaţiile cu Consiliul Superior al Magistraturii consider o reuşită faptul că, în intervenţiile mele, atât publice, cât şi cele din plenul Consiliului Superior al Magistraturii, am insistat pe anumite vulnerabilităţi ale sistemului pe care, în timp, CSM le-a conştientizat şi acum a luat măsuri pentru îndreptarea lor. V-aş da câteva exemple aici, referitor la problemele de personal pe care le are Ministerul Public, la problema detaşaţilor din sistem, la problema răspunderii magistraţilor.

Rep.: Totuşi, toate aceste probleme s-au rezolvat destul de greu. Au fost intervenţii ale dumneavoastră acum mai bine de un an şi abia acum, apropo şi de detaşări şi de sancţionări, se mişcă lucrurile mai repede.

C.K.: Am spus mereu, în cadrul CSM, că este o problemă în care acest organ colegial reuşeşte să-şi îndeplinească activitatea. Să nu uităm că sunt 19 membri care trebuie să voteze o hotărâre şi care trebuie să ajungă toţi la un consens atunci când există o problemă. Ce este îmbucurător este faptul că, în primul rând, au conştientizat că există această problemă şi că, măcar la nivel declarativ, au recunoscut problemele care există. Să vedem dacă în timp ei vor reuşi să le schimbe. Am încredere că noua conducere al Consiliului Superior al Magistraturii se va impune mai mult în a pune pe ordinea de zi aceste probleme şi în a le rezolva mai rapid. Şi am să vă dau câteva exemple. Planul de reorganizare al Ministerului Public a durat aproape opt luni până să fie aprobat. Sper ca, dacă acum vom considera că este necesar să reorganizăm Ministerul Public în sensul de a majora schema de lucru acolo unde procurorii au în lucru 1.500 sau 2.000 de dosare, acest lucru să nu mai dureze opt luni.

Rep.: Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, v-aţi mai asuma acest mandat?

C.K.: Da, mi l-aş asuma dar, în acelaşi timp, cred că aş încerca să determin ministrul Justiţiei să schimbe legea de organizare judiciară şi să confere nu numai procurorului general, dar şi celorlalţi procurori care au funcţii de conducere în sistem mai multe pârghii. Şi am să vă dau câteva exemple simple. Constat de multe ori în activitatea mea că sunt procurori care poate nu vin două zile la serviciu, constat că sunt procurori care-şi fac cu întârziere dosarele, constat că sunt procurori care au probleme de conduită. Pur şi simplu doar constat şi nu pot să le fac nimic. Facem controale, mergem prin surprindere la diverse unităţi de Parchet unde, pot să spun, în marea majoritate am constatat lucruri plăcute, dar am constatat şi că procurori nu erau la serviciu, am constatat şi procurori care nu primeau justiţiabilii în audienţă, dar tot timpul eu trebuie să sesizez CSM şi să aştept un an sau doi ani până ei dau o soluţie. Ne-am gândit, şi de multe ori am spus în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că ar trebui ca procurorii şefi sau procurori generali să aibă minime pârghii în a-şi îndeplini mandatul de conducere pe care îl au.

Rep. : Săptămâna trecută, Comisia Europeană a făcut public raportul privind monitorizarea României în domeniul Justiţiei, care a trecut aproape neobservat. Preşedintele însă a rămas consecvent şi a chemat din nou autorităţile judiciare, parlamentare pentru a găsi căile de a scăpa de monitorizare. Recent, ministrul Justiţiei v-a pus la categoria de reformatori. Are şanse România să scape curând de condiţionalităţile Comisiei? Pe segmentul de care răspundeţi ce e de făcut? Unde aţi da sfaturi şi cui? Care e, până la urmă, mărul otrăvit?

C.K: În ceea ce priveşte monitorizarea, cred că avem şanse să se ridice această monitorizare doar dacă vom înţelege că trebuie să facem anumite progrese şi să îndeplinim anumite obiective care sunt prevăzute în raportul de ţară. Din punctul meu de vedere, nu sunt nişte chestiuni imposibil de realizat şi chiar într-un timp scurt.

Problema resurselor umane se poate rezolva foarte rapid dacă proiectul de lege privind accesul în magistratură este promovat cât mai curând, dacă se rezolvă problema cu procurorii detaşaţi pe care am cerut-o Consiliului Superior al Magistraturii încă de anul trecut, să dispună măsuri în a rezolva această problemă.

În ceea ce priveşte Ministerul Public, pot să spun că menţiunile despre Ministerul Public în aceste rapoarte s-au încadrat într-un trend pozitiv. Noi avem o problemă mai deosebită pe ceea ce înseamnă lupta cu corupţia - cu mica corupţie şi cu marea corupţie. M-aş referi mai mult la mica corupţie, pentru că în ceea ce priveşte benchmark-ul 3 cu marea corupţie, aprecierile au fost întotdeauna pozitive. În ceea ce priveşte mica corupţie am dispus o serie de măsuri care s-au impus ca urmare a analizelor semestriale pe care noi le facem. Pot să vă spun că, în cursul anului trecut, având de raportat la Comisia Europeană date statistice pe lupta împotriva corupţiei, am constatat un lucru care mi s-a părut îngrijorător la acea vreme. Am constatat că erau unităţi de parchet judeţene care într-un an nu au făcut niciun rechizitoriu pe infracţiuni de corupţie. Şi am rămas foarte mirată, pentru că m-am îndoit de faptul că în acel judeţ chiar nu există corupţie. În al doilea rând, un element iarăşi îngrijorător a fost faptul că majoritatea cauzelor care ajung în faza de judecată sunt pentru dare de mită şi nu pentru luare de mită. Urmare a acestor concluzii, am convocat toţi şefii de parchet de la nivelul tribunalelor şi am avut o şedinţă în care am discutat de ce nu avem eficienţă în astfel de cauze, ce ne lipseşte, care sunt pârghiile pe care trebuie să le acţionăm pentru a avea rezultate. Sigur că unele dintre răspunsuri m-au mulţumit, altele nu, dar concluzia importantă a fost că în această luptă cu mica corupţie nu suntem singura instituţie responsabilă. Sunt serviciile de informaţii, există poliţia şi există procurorul. Pe toate aceste trei paliere ar trebui ca fiecare dintre noi să fim mult mai activi.

Am avut procurori care s-au plâns că, timp de un an, n-au primit de la serviciile de informaţii, niciun fel de informare pe acest domeniu al corupţiei, am avut procurori care s-au plâns că au în instrumentare câte 1.000 de dosare şi nu au avut timp să se preocupe de aceste dosare de corupţie. Sunt şi câteva impedimente de natură legislativă dar, pornind de la aceste evaluări, în cadrul Ministerului Public am elaborat un manual de proceduri, în aşa fel încât să încercăm o abordare unitară a fenomenului de corupţie. La acest manual au lucrat procurorii cu experienţă din cadrul Ministerului Public şi aici doresc să-i felicit pe cei care au contribuit la elaborarea acestui manual. Sunt procurori din cadrul DNA, structura centrală şi procurori din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apoi am cerut prim-procurorilor să elaboreze nişte strategii locale, raportate la specificul zonal. Adică una este infracţiunea de corupţie într-un judeţ de frontieră, una este infracţiunea de corupţie într-un judeţ în care infracţiunile silvice sunt o pondere în activitatea lor. În aceste strategii locale sau pentru elaboarea acestor strategii au fost implicate inclusiv serviciile de informaţii şi Poliţia Română şi ne aşteptăm să fie rezultate în perioada imediat următoare.

Rep.: Raportul consemnează totuşi nişte progrese în zona aceasta.

C.K.: Da. Raportul menţionează nişte progrese, pentru că am stabilit că lupta cu mica corupţie este o prioritate, am format o reţea a procurorilor anume desemnaţi care să lucreze pe aceste categorii de infracţiuni, procurori care în decursul anului trecut au beneficiat şi de forme de specializare şi de pregătire profesională. Le-am cerut întotdeauna procurorilor, şi şi la bilanţul Poliţiei Române am cerut acelaşi lucru - pe acest segment trebuie să fim mai activi, adică să nu mai stăm în birouri să aşteptăm denunţătorii să vină să ne spună că li s-a cerut mită. Trebuie să fim noi un pic mai activi, să urmărim zonele vulnerabile şi să ne implicăm în soluţionarea acestor cauze.

Rep.: Peste o lună, mai exact între 24-25 martie, un eveniment important se va petrece la Bucureşti, unde Ministerul Public este organizator deplin.

C.K.: Da. Vorbim despre al treilea summit mondial al procurorilor generali ("Procurorul General - pilon al sistemului contemporan de justiţie penală"). Ne-am implicat foarte mult în organizarea acestui eveniment pentru că este, putem spune, al doilea eveniment foarte important din istoria României din punct de vedere al numărul ţărilor care participă. Avem până în prezent peste 105 ţări care s-au înscris pentru a participa la aceste eveniment.

Va fi un summit al procurorilor generali, deci cel mai înalt for al procurorilor generali şi având în vedere ultimele discuţii publice sau ultimele discuţii atât în cadrul CSM, în Parlament, cât şi în societatea civilă privind statutul, locul şi rolul procurorilor, privind modul în care ar trebui să fie numiţi procurorul general sau procurorii şefi.

Va fi foarte important pentru noi acest summit pentru că va aduce o experienţă în plus pentru statutul şi locul procurorului, va fi foarte important ca 105 procurori generali din lume să ne spună şi să ajungem cu toţii la o concluzie cum este mai bine pentru sistemul de procuratură, dacă el trebuie să fie independent în raport cu alte autorităţi, dacă procurorul în anchetă trebuie sau nu să fie independent, care este cea mai bună procedură de selecţionare şi de numire în funcţii de conducere - sunt probleme pe care noi le vom supune dezbaterii în cadrul acestui for internaţional, dar mai sunt şi alte avantaje pe care acest summit le va aduce României. În primul rând va exista o poziţionare a României, nu ca stat monitorizat ci ca un stat în care sistemul de procuratură este independent şi are rezultate. Se va discuta despre înfiinţarea unei reţele ce va avea sediul în Bucureşti, iar de acum încolo Bucureştiul va fi căutat pentru a se obţine informaţii despre experienţa pe care noi o avem. Pot să vă spun doar că sunt foarte mulţi colegi din străinătate care ne solicită expertiză, ne solicită consultanţă pe modul în care am reuşit să investigăm anumite fenomene infracţionale, pe modul în care am reuşit să organizăm diverse activităţi.

Rep.: Bucureştenii, anul trecut în primăvară, s-au mai confruntat cu un summit. Au trebuit să plece din Bucureşti. Să ne aşteptăm la aceeaşi aglomerare?

C.K.: Nu. Vă asigur că măsurile organizatorice care au fost luate nu vor deranja în niciun fel cetăţenii Bucureştiului şi va fi un eveniment care se va desfăşura la Palatul Parlamentului.

Rep.: Revenind în plan intern, la ceea ce înseamnă sistemul judiciar românesc. Anterior preluării mandatului, procurorul general era într-un oarecare conflict cu ministrul Justiţiei, detensionat ca urmare a venirii dumneavoastră la conducerea Ministerului Public. Astăzi, însă, se remarcă totuşi o tensiune între dumneavoastră şi Consiliul Superior al Magistraturii. Care este cauza acestei tensiuni - dacă există?

C.K.: Aş redefini termenul de tensiune pe care-l spuneţi dumneavoastră. Nu sunt într-un conflict cu CSM. Pot să spun că este doar o divergenţă de opinii, un conflict de opinii, un conflict de idei şi care este, poate, generat de mentalităţi şi de abordări diferite ale problemelor care există.

Întotdeauna am spus că mecanismul decizional al CSM este unul greoi din cauza numărului mare de membri care sunt în plen. Sigur, deciziile se iau foarte greu şi durează foarte mult, poate că ar trebui simplificată ordinea de zi. Să nu uităm că CSM are un aparat tehnic foarte mare, aproape 300 de persoane lucrează acolo, şi sunt probleme simple de genul transformarea unui post din gradul unu în gradul doi sau de consilier înalt, de grefier şi altele. Decizia ar putea fi luată într-un astfel de aparat tehnic care totuşi este format din magistraţi şi doar problemele cu adevărat importante să ajungă în plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Rep.: Miza judiciar-politică rămâne însă DNA - în opinia mea. DNA este în curtea Ministerului Public, adică a dumneavoastră. Tot timpul aţi cerut ca procurorii să respecte legea, să respecte garanţiile procesuale. La fel aţi spus şi în 2007 când s-a cerut revocarea lui Doru Ţuluş de la conducerea secţiei a II-a din DNA. L-aţi susţinut pe Daniel Morar să rămână la conducerea DNA - nu ştiu dacă din convingere personală - dar veţi dori să rămână Doru Ţuluş la conducerea secţiei a II-a în condiţiile în care sunt reclamaţii la adresa modului său de lucru şi pentru că dosarele instrumentate de acesta nu au finalitatea răsunătoare precum cea a declanşării anchetelor. Ar putea fi pusă ostilitatea Parlamentului şi pe seama modului, apreciat subiectiv, al DNA de a deschide anchete?

C.K.: În ceea ce priveşte funcţiile de conducere de la DNA, în momentul în care a expirat mandatul domnului Morar, am luat decizia de a delega în funcţie pe toţi cei cărora le-a expirat mandatul, pentru a exista o continuitate în activitate, având în vedere că suntem monitorizaţi chiar pe acest segment de activitate.

Acum domnul Morar a fost numit din nou la conducerea DNA. În perioada imediat următoare o să avem o întâlnire în care o să discutăm despre echipa managerială pe care doreşte să şi-o constituie. Este foarte important să discuţi cu un conducător de instituţie şi să-i laşi libertatea de a-şi alege totuşi o echipă cu oameni care cred în acelaşi lucru ca şi el. Deci vom discuta în primul rând despre situaţia celor doi adjuncţi şi, ulterior, vom discuta şi despre cei care vor trebui să fie numiţi la conducerea secţiilor, acolo unde expiră mandatele de conducere. Sigur că această discuţie va trebui să aibă loc şi cu ministrul Justiţiei ulterior, pentru că pentru toate aceste funcţii propunerea nu-mi aparţine, ci aparţine ministrului de Justiţie.

Rep.: Mai aveţi o altă direcţie, la fel de importantă, care în ultimul timp este din ce în ce mai vocală aş putea să zic. Este vorba de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism. Cum se prezintă această Direcţie?

C.K.: Pot să spun că în ultima perioadă mă gândesc foarte pozitiv la activitatea DIICOT şi sunt foarte impresionată de ce-a reuşit domnul Codruţ Olaru să facă din această structură. În urmă cu doi-trei ani nu toată lumea ştia ce înseamnă DIICOT. DNA era mai popular, dacă pot să folosesc termen. Toată lumea ştia cu ce se ocupă DNA şi ce dosare fac. DIICOT era oarecum mai discret.

Însă, de la preluarea mandatului - sper să nu fiu considerată subiectivă, având în vedere că eu provin din această structură şi am totuşi o sensibilitate pentru procurorii care lucrează acolo, încerc să vă dau un răspuns cât se poate de obiectiv, tocmai cunoscând din interior problemele care există. În decembrie 2006 am propus modificarea competenţei DIICOT, întrucât existau şi cauze mărunte - dacă le putem spune aşa – cu care ei se ocupau, deşi ei sunt foarte specializaţi, au o experienţă foarte mare în a investiga cauze de crimă organizată.

Vă dau un exemplu: deţinerea unui pistol era în anchetă la DIICOT. Ori, prin această modificare de competenţă, în sarcina DIICOT au rămas doar cauzele cu adevărat de crimă organizată, adică cauze în care sunt implicate grupuri care comit astfel de infracţiuni.

În ultima perioadă pot să spun că procurorii s-au axat într-adevăr pe grupuri infracţionale şi rezultatele au fost foarte bune, mai ales în ceea ce priveşte traficul de droguri şi criminalitatea informatică, atât la nivel central, făcută de structura centrală, dar şi de către structurile teritoriale. Şi v-aş da un exemplu recent, cel cu acea captură de o tonă de droguri. Este o cauză care s-a lucrat de către DIICOT, împreună cu Poliţia Română, şi este un model, dacă vreţi, DIICOT şi pentru celelalte unităţi de parchet. Adică, DIICOT a reuşit să implementeze un mod de lucru, împreună cu Poliţia, cu serviciile de informaţii, au făcut echipe comune de anchetă şi iată că rezultatele se văd. Mi-aş dori ca această colaborare bună, care există între procurori, poliţişti, ofiţeri ai serviciilor de informaţii, să existe şi la celelalte unităţi de parchet.

Rep.: Vorbeaţi de celelalte servicii implicate în descoperirea acestei tone de cocaină. Toată lumea a fost felicitată, premiată. La nivelul DIICOT înţeleg că doar o palmă pe umăr şi cam atât.

C.K.: Da. Procurorii se vor mulţumi probabil şi cu felicitări din partea procurorului general. Din nefericire nu avem altă modalitate de a-i premia sau de a-i avansa, cum s-a întâmplat la celelalte structuri. Este şi această problemă. Există o diferenţă salarială, dacă vreţi, între procurorii DIICOT, DNA şi ceilalţi procurori care lucrează la alte unităţi de parchet şi până la un anumit timp, această diferenţă salarială - care vă spun, nu era extrem de mare - era stimulativă. Însă, din păcate, avem un fenomen foarte interesant în ultima perioadă. Sunt foarte mulţi procurori care intră în aceste structuri specializate, îşi obţin gradul profesional prin acţiuni în instanţă, după care pleacă. Am pus în discuţia CSM această problemă, am discutat şi cu conducerea CSM această problemă, pentru că, efectiv, nu este în regulă ceea ce se întâmplă. Adică procurorii care au grad profesional de DIICOT şi de DNA soluţionează poate 60 de cauze pe an, în timp ce un procuror de la DIICOT şi de la DNA ştim bine ce cauze instrumentare au acelaşi grad de salarizare. Sigur că această problemă noi nu o putem comenta foarte mult. Sunt hotărâri judecătoreşti irevocabile pe care nu avem cum să le contestăm însă cred că se impune o măsură cel puţin de natură legislativă pentru a stopa acest fenomen.

Rep.: Există foarte multe voci în ultima perioadă în sistem, apropo de nemulţumirile unora cum că un procuror cu grad de parchet de judecătorie ajunge să lucreze la DIICOT, stă trei luni probabil, nu prea înţelege ce se întâmplă, pleacă la structura de unde a venit, probabil puţin mai sus, dar are acest statut de procuror cu grad de DIICOT sau DNA, îşi iau banii respectivi şi e muncă mai puţină.

C.K.: Este o problemă care ne interesează foarte mult şi am discutat atât cu domnul Morar, cât şi cu domnul Olaru această problemă, pentru că la DIICOT şi la DNA există o foarte mare fluctuaţie de personal. De exemplu, la DIICOT, în cursul anului trecut au fost admişi, în urma interviului, 24 de procurori, dar în aceeaşi perioadă de timp 20 au cerut să plece din DIICOT.

Totuşi, pot să vă spun că există procurori care lucrează atât în structura centrală, cât şi în structura teritorială încă de la înfiinţarea DIICOT. Cam 70 la sută din structura de personal a DIICOT se bazează pe aceşti procurori care efectiv sunt foarte serioşi, sunt specializaţi pe ceea ce fac şi care au rezultate foarte bune în activitate.

Rep.: O altă secţie importantă de sub umbrela dumneavoastră este Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme. Cum e?

C.K.: Am cuvinte de apreciere şi faţă de această secţie. La preluarea mandatului, în 2006, am constatat că erau 60 de procurori care nu aveau în lucru niciun fel de dosar penal, asta în primul rând datorită competenţei şi în al doilea rând din cauza unei pasivităţi care exista aici.

Însă, după numirea unei noi conduceri la această secţie, aşa cum am cerut la toate bilanţurile Ministerului Public, dar şi prin ordinele interne, am cerut să fie preluate cauze din teritoriu, pot să vă spun că în ultimii ani, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a devenit o secţie operativă. În cursul anului trecut au avut rechizitorii foarte multe, cât n-au avut, dacă putem spune, în ultimii patru ani, şi procurorii de la această secţie au început să se implice foarte mult în dosare pe care le iau din teritoriu. Să înţelegeţi că preiau cauze simple, preiau cauze complexe care la nivel teritorial nu pot fi soluţionate din cauza încărcăturii foarte mari de dosare.

Rep.: Aici sunt instrumentate acum şi dosarele revoluţiei şi mineriadei, care au depăşit de mult, zic eu, termenul de soluţionare. Ce finalitate vor avea aceste cauze?

C.K.: După cum ştiţi, aceste cauze sunt destul de voluminoase, au fost declinate de la Secţia Parchetelor Militare după - din punctul meu de vedere - depăşirea de mult a termenului rezonabil în care se putea face cercetarea. Deocamdată aceste dosare au fost repartizate unui grup de procurori care au fost degrevaţi de alte sarcini şi care în acest moment studiază întreaga documentaţie care le-a fost transmisă, încearcă să remedieze viciile de procedură pe care le-am constatat că s-au întâmplat în acest dosar şi să sperăm că în curând vom avea şi o soluţie. Soluţia pe care o putem avea după o perioadă de 19-20 de ani.

Rep.: Mass-media a prezentat cauze care au relevat scurt-circuite în sistemul judiciar. Şi mă refer la cazul Serghei Gorbunov. Faptul că procurori şefi au fost revocaţi din funcţii - şi mă refer la cei de la Parchetul Tribunalului Dolj - are rezonanţă în sistem sau pur şi simplu situaţia este de acceptat având în vedere că salariul este diminuat cu 200 de lei ? Care este impactul unui astfel de caz în sistem, ce e de făcut pentru a îndrepta aceste scurt-circuite sau ce împiedică, până la urmă, această comunicare între instituţii ?

C.K.: Acest răspuns am să vi-l dau din dubla mea calitate, atât de membru al CSM, dar şi de procuror general. Ca membru al CSM, pot să vă spun că în repetate rânduri am solicitat acestui for să fie ferm, să fie eficient în a aplica sancţiuni acolo unde constatăm că procurorii greşesc sau procurorii încalcă legea, însă ca procuror general pot să vă spun că au fost colegi în sistem care au criticat oarecum modul în care CSM a luat această decizie. Spre exemplu, au fost situaţii în care, chiar şi procurorul general, când a cerut revocarea unor persoane care au deţinut funcţii de conducere sau a unor persoane care trebuiau revocate din structurile specializate, acelor persoane, CSM le-a acordat un termen pentru a lua la cunoştinţă de materialul care a fost supus dezbaterii, pentru a-şi pregăti apărarea. În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat şi procurori din sistem au criticat şi au fost nemulţumiţi de acest mod de abordare. Adică CSM trebuie să aibă o unitate egală de măsură. Dacă cerem revocarea unor procurori din funcţii de conducere şi acordăm termene să-şi pregătească apărarea, să ia la cunoştinţă de motive, atunci trebuie s-o facem în toate cazurile.

Rep.: Concret, ne referim la cazul generalului Dan Voinea, pe care dumneavoastră l-aţi propus ministrului Justiţiei de a fi revocat din funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, ceea ce nu s-a întâmplat nici acum, dumnealui beneficiază de aceste termene şi mai mult decât atât. În cazul procurorilor de la Dolj, luni s-a realizat inspecţia, iar joi, în CSM au fost revocaţi ?!

C.K.: Sigur, sunt mai multe cazuri. Nu pot să comentez acest caz de care mă întrebaţi, pentru că el este încă în dezbatere. Au fost mai multe situaţii şi trebuie să vă spun că sunt invidioasă pe jurnalişti şi pe mass-media, în general, pentru că am observat în mai multe cazuri că presiunea pe care o fac jurnaliştii asupra CSM este mai puternică decât o cerere de revocare sau o cerere de verificare pe care o face procurorul general.

Şi aici aveţi exemplul concret de la Vişeu. Adică atunci când procurorul general a solicitat să se efectueze o inspecţie judiciară - nici măcar revocarea din funcţie, ci doar să se verifice anumite aspecte - cauza s-a clasat. În schimb, dacă jurnaliştii au făcut public acest caz şi a fost o presiune mediatică foarte mare, imediat s-au sesizat din oficiu şi-au făcut control. Şi din acest punct de vedere mă întreb, de multe ori, dacă sesizările CSM n-ar trebui să treacă prin presă. Sigur nu. Dar, vă spun, vă invidiez de multe ori cu privire la puterea aceasta pe care o aveţi.

Cred că ar trebui modificat puţin legislativ şi modul în care se efectuează inspecţia judiciară. De exemplu, împotriva soluţiilor de clasare, cum a fost şi acest caz de la Vişeul de Sus. Ca procuror general sau ca şef ierarhic, oricare alt şef ierarhic al procurorului în cauză nu are posibilitatea de a ataca acea soluţie. La fel şi în cazul în care se aplică sancţiuni disciplinare. Noi nu le putem ataca. Le poate ataca doar procurorul în cauză, ori în această speţă, când s-a clasat, procurorul în cauză nu avea interes să facă. Mai mult decât atât, procurorul general nu este titular al acţiunii disciplinare. Iarăşi o problemă de natură legislativă pe care sper c-o vom rezolva în perioada imediat următoare.

Rep.: În septembrie vă expiră mandatul de procuror general. Dacă vi se va propune să rămâneţi, acceptaţi? Dacă nu, vă reîntoarceţi procuror la Sibiu? Ce ştiţi a face, altceva decât munca de procuror?

C.K.: De oameni care să muncească, cred că este nevoie oricând. Sunt un om care munceşte. Şi când am fost procuror simplu am lucrat, şi ca procuror general am lucrat. Nu mă feresc de muncă. Chiar şi în detrimentul relaţiilor personale mi-am făcut munca, deci nu cred că ar fi o problemă pentru mine să-mi continui activitatea, indiferent în ce funcţie sau în ce calitate.