Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 16 ian 2009 - Anul XIV, nr. 11 (3997)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Litigiul dintre Berlusconi şi un jurnalist, adus ca practică în procesul intentat de Traian Băsescu

Vineri, 16 Ianuarie 2009 (15:19:11)
O sentinţă a Tribunalului Milano într-un proces intentat de premierul italian Silvio Berlusconi împotriva unui jurnalist a fost adus ca exemplu de practică la dosarul de la Judecătoria Sectorului 1 în care preşedintele Traian Băsescu a chemat în judecată un ziarist pentru un articol negativ.

Jurnalistul Cristian Oprea a fost audiat de instanţa Judecătoriei Sectorului 1 în legătură cu acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora printr-un articol i-ar fi vătămat dreptul la onoare şi reputaţie.

În şedinţă a apărut o discuţie în contradictoriu între avocaţi în privinţa audierii preşedintelui Traian Băsescu în acest proces. Instanţa a respins audierea preşedintelui, ca nefiind utilă, însă nu datorită susţinerilor avocatului lui Băsescu.

Avocatul a afirmat că oricine se poate adresa instanţei dacă nu i-a "plăcut ce a apărut în presă", şi deşi este vorba despre un articol de opinie, a cerut jurnalistului probe pentru lucrurile susţinute în articol.

Cristian Oprea a explicat că articolul său a avut la bază o serie de declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, pe care le-a interpretat.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a decis să reia dezbaterile în acest proces peste o săptămână, pentru a lămuri care este societatea care editează ziarul "Cotidianul", întrucât acţiunea preşedintelui este îndreptată împotriva trustului Realitatea- Caţavencu, care nu există ca entitate juridică.

La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele Traian Băsescu i-a chemat în judecată pe ziaristul Cristian Oprea - angajat la "Cotidianul" şi trustul Realitatea-Caţavencu, cerând despăgubiri civile simbolice de 100 lei, pentru articolul "Traian Băsescu, deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PDL-PRM", publicat în 5 septembrie.

Avocaţii jurnalistului şi ai trustului Realitatea-Caţavencu susţin că acuzaţiile făcute de şeful statului sunt nefondate, deoarece articolul contestat de Traian Băsescu "nu conţine vreun element defăimător".

Şeful statului a intentat o acţiune în instanţă în luna septembrie criticând articolul semnat de Cristian Oprea care ar conţine afirmaţii prin care autorul încearcă să acrediteze ideea "că şeful unui stat modern, membru al Uniunii Europene, este de fapt un personaj care «manipulează» întreaga viaţă politică a ţării".

"Mai mult, chiar persoana subsemnatului, detaşată de calitatea de şef de stat, este pusă în discuţie prin afirmaţia «şeful statului a încercat să inducă ideea că are preocupări înalte", se arată în acţiunea preşedintelui.

În document se mai arată că faptele care i se impută ziaristului contravin normelor de drept obiectiv, reprezentând "atingeri grave" ale drepturilor la onoare şi reputaţie ale preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului cere instanţei obligarea ziaristului şi a trustului Realitatea-Caţavencu la plata a o sută de lei, reprezentând despăgubiri civile simbolice pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului său la onoare şi reputaţie.

Preşedintele Băsescu invocă articolele 998 şi 999 din Codul civil, precum şi Rezoluţia 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Conform articolului 998 din Codul civil, "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar articolul 999 din Codul civil stabileşte că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".

Rezoluţia 1003 APCE privind etica jurnalistică prevede că principiul de bază al eticii jurnalismului este diferenţierea dintre noutăţi şi opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate.

"Difuzarea ştirilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare. Bârfele nu trebuie confundate cu noutăţile. Titlul şi sumarul ştirilor trebuie să reflecte esenţa evenimentelor şi datelor prezentate cât mai precis. (...) Chiar dacă opiniile sunt întotdeauna subiective şi nu pot servi ca criteriu pentru veridicitate, trebuie să ne asigurăm că opiniile sunt exprimate onest şi etic", prevede Rezoluţia europeană.

În ultimii ani, Berlusconi a dat în judecată atât publicaţia The Economist, pentru că a scris că acesta nu ar fi "potrivit să conducă Italia", cât şi pe jurnalistul britanic David Lane, pentru cartea sa din 2004 "Umbra lui Berlusconi", care explora originile averii sale şi nota că unii dintre asociaţii săi au fost investigaţi pentru legături cu mafia. Berlusconi a pierdut aceste procese în prima instanţă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Litigiul dintre Berlusconi şi un jurnalist, adus ca practică în procesul intentat de Traian Băsescu.
 Vizualizări articol: 540 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Litigiul dintre Berlusconi şi un jurnalist, adus ca practică în procesul intentat de Traian Băsescu0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei