Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 2 iun 2008 - Anul XIII, nr. 127 (3808)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Tăriceanu: Libera circulaţie a cetăţenilor UE nu trebuie afectată de măsuri unilaterale ale Italiei

Luni, 2 Iunie 2008 (14:34:30)

Interesele comune ale României şi Italiei şi atitudinea faţă de românii din Italia nu trebuie puse în pericol de unele cazuri izolate de infracţionalitate, iar principiul liberei circulaţii a cetăţenilor UE nu trebuie afectat prin măsuri unilaterale, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
  "Avem multe interese comune care nu trebuie puse în pericol de unele cazuri izolate. Este în interesul nostru comun să continuăm să promovăm valorile europene şi să ne opunem forţelor care aduc atingere acestui sistem de valori. (...) Sunt convins că este în interesul comun european ca principiul liberei circulaţii a cetăţenilor UE să nu fie afectat prin măsuri unilaterale şi sperăm ca dialogul pe această temă să fie productiv ", a spus Tăriceanu, în discursul susţinut, luni, la sediul Ambasadei Italiei din Bucureşti, cu ocazia zilei naţionale a Italiei.

El a arătat că, împreună cu premierul italian Silvio Berlusconi, vor fi analizate în perioada imediat următoare soluţiile pentru "recentele cazuri izolate de infracţionalitate", care nu trebuie să afecteze relaţiile bileterale dintre cele două ţări şi nici atitudinea italienilor faţă de românii din această ţară.

Premierul a menţionat "aportul valoros" al sutelor de mii de cetăţeni români din Italia la dezvoltarea economică a regiunilor şi oraşelor în care trăiesc.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, va pleca în Italia la începutul lunii iunie pentru a discuta cu omologul său italian, Franco Frattini, despre pachetul de măsuri adoptat recent de Guvernul de la Roma privind siguranţa publică.

Partea română a purtat o serie de discuţii referitoare la acest subiect, atât cu reprezentanţii Comisie Europene, cât şi cu cei ai autorităţilor italiene.

În urmă cu două săptămâni, Tăriceanu a declarat că măsurile privind siguranţa publică adoptate de Guvernul italian vizează în principal imigranţii ţărilor non-UE şi nu în mod special pe românii din Italia, fiind însă necesară o evaluare pentru ca Executivul român să prezinte un punct de vedere oficial bine documentat.

"Nu sunt măsuri care să vizeze în mod special pe românii care lucrează în Italia, sunt măsuri care vizează cu precădere imigranţii din ţările non-UE, însă vă pot spune că măsurile adoptate de Guvernul italian necesită o evaluare atentă pe care am cerut-o Ministerului de Externe, Ministerului de Interne şi Departamentului pentru Afaceri Europene, pentru a ne putea formula un punct de vedere foarte bine documentat şi oficial", a spus atunci Tăriceanu.

Ministrul de Externe a anunţat, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului, că una dintre priorităţile sale o va constitui situaţia românilor din străinătate.

El a spus că are pregătit un set de măsuri în privinţa acestora şi a precizat că mai multe amănunte în legătură cu acestea vor fi anunţate după ce le va prezenta personal premierului.

Lazăr Comănescu a spus că printre măsurile vizate se află creşterea numărului de consulate. El a arătat că are în vedere deschiderea unui număr de 5-6 astfel de instituţii numai în Italia.

Totodată, ministrul de Externe s-a referit şi la consolidarea ideii de consulat intinerant, spunând că intenţionează să creeze un sistem astfel încât consulul să se ducă la cetăţean, în întâmpinarea nevoilor sale.

Guvernul italian condus de Silvio Berlusconi a aprobat în luna mai pachetul de măsuri pe tema siguranţei, format din trei proiecte de lege şi dintr-un decret-lege.

Conform decretelor, imigraţia ilegală devine o infracţiune care poate fi sancţionată cu închisoare între şase luni şi patru ani, imigranţii pot fi expulzaţi mai uşor, iar proprietăţile închiriate imigranţilor aflaţi în ilegalitate pot fi confiscate. Folosirea copiilor la cerşetorie este o infracţiune care poate fi pedepsită cu până la trei ani de detenţie.

Străinii care se căsătoresc cu cetăţeni italieni vor obţine cetăţenia abia după doi ani dacă se află în Italia şi după trei dacă sunt în străinătate, fiind prevăzute şi noi reguli pentru cetăţenii italieni care doresc să aducă rude din străinătate.

Unele dintre măsuri vor intra imediat în vigoare printr-un decret-lege care va avea nevoie ulterior de aprobarea Parlamentului pentru a rămâne valabil, iar altele vor fi prezentate în cadrul unui proiect de lege care ar trebui să treacă de Parlament până la sfârşitul lunii iulie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tăriceanu: Libera circulaţie a cetăţenilor UE nu trebuie afectată de măsuri unilaterale ale Italiei .
 Vizualizări articol: 414 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tăriceanu: Libera circulaţie a cetăţenilor UE nu trebuie afectată de măsuri unilaterale ale Italiei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei