Stocurile de Distonocalm au fost refăcute, astfel că din 6 decembrie acest medicament poate fi găsit pe piaţă în cantităţi suficiente, informează, vineri, Ministerul Sănătăţii Publice.
Compania Zentiva, împreună cu comisia constituită din specialiştii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), la cererea ministrului Eugen Nicolăescu, au găsit soluţii pentru asigurarea accesului pacienţilor la medicamentul Distonocalm, fiind păstrate standardele de calitate, se aratã într-un comunicat al MSP remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Pe parcursul anului 2007, bolnavii au reclamat în mai multe rânduri dispariţia de pe piaţă a unor medicamente produse de Zentiva, fostul Sicomed.
În ianuarie 2007, a fost reclamată lipsa unor medicamente uzuale având substanţă activă efedrina şi atropina. Şase luni mai târziu, în iunie 2006, Ministerul Sănăţii Publice şi Compania Zentiva au încheiat un protocol prin care medicamente esenţiale de tipul Morfină, Vitamina C fiole, Efedrina, la care Zenita ar fi vrut să renunţe, să fie produse în România, de Biofarm.
Zentiva s-a obligat, în vara acestui an, ca până la 1 iulie 2008 să asigure un stoc-tampon pentru acoperirea necesarului pieţei până la sfărşitul lui 2008 pentru următoarele medicamente: Etamsilat, Fenobarbital, Digoxin, Efedrină, Miostin, Glucoză, Mialgin, toate injectabile.