Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, că suspectează "o cârdăşie" între Asociaţia Pro Democraţia şi Guvern, în ceea ce priveşte articolele 2 şi 26 din lege, pe care le consideră neconstituţionale.
Băsescu a menţionat că articolul 26 se referă la introducerea listelor electorale suplimentare, pentru care s-ar da un vot indirect, ceea ce în opinia sa contravine Constituţiei.
În ceea ce priveşte articolul 2 din lege, Băsescu a criticat faptul că acesta permite declanşarea alegerilor anticipate în situaţia în care se produce o reorganizare administrativ-teritorială, ceea ce, de asemenea, încalcă legea fundamentală.
Şeful statului a spus că el nu crede că APD nu a avut în vedere că cele două articole contravin prevederilor constituţionale.
"De aceea, suspectez o cârdăşie între Asociaţia Pro Democraţia şi Guvern. Dacă Curtea Constituţională constată că nu există abateri de la Constituţie, le voi cere public scuze. În caz contrar, Asociaţia Pro Democraţia şi primul-ministru trebuie să ştie că au participat la înşelarea românilor", a afirmat Traian Băsescu.