Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 20 nov 2007 - Anul XII, nr. 276 (3648)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Preşedintele CNAS: Până acum au fost eliberate 84 de formulare E112 pentru tratament în străinătate

Marţi, 20 Noiembrie 2007 (19:58:38)

Un număr de 84 de formulare E112 pentru tratament în străinătate au fost eliberate de la 1 ianuarie şi până în 20 noiembrie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) decontând deja tratamentul pentru 14 persoane internate în clinici europene în primul semestru, în valoare de 230.000 de euro.

  Potrivit datelor transmise la CNAS de către Casele de Asigurări de Sănătate judeţene, inclusiv cele aparţinând reţelelor sanitare din afara Ministerului Sănătăţii Publice, în perioada amintită au fost solicitate 121 de formulare, dar numai pentru 84 a fost depusă documentaţia necesară eliberării formularului E112, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Cele mai multe formulare au fost eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (17), urmată de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (12, fără documentaţie completă), cele din Braşov şi Mureş (câte şapte), Vâlcea şi Sibiu (câte şase), Casa OPSNAJ (cinci), Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui (patru), Casele de Asigurări de Sănătate Satu Mare şi Neamţ (câte trei), Argeş, Bihor, Giurgiu, Iaşi (câte două) şi Alba, Brăila, Gorj, Harghita, Prahova şi Sălaj (câte un formular).

"Regula generală este că acest formular este eliberat înainte de plecarea persoanei la tratamentul planificat. Formularul poate fi eliberat şi după plecarea bolnavului, dar numai dacă din motive de forţă majoră nu a putut fi eliberat anticipat. Potrivit Regulamentului 1408/71 au intrat în opreraţiuni de plată, până în prezent, 14 formulare E112, reprezentând aproximativ 230.000 de euro. Este vorba despre tratamentul în străinătate a 14 asiguraţi, pentru care casele de asigurări respective au trimis deconturile", a mai spus Ciurchea.

Formularul E 112 se emite pe baza Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi a Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului CEE nr. 1408/71.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, formularul E112 se emite pentru două situaţii: pentru lucrătorii şi membrii lor de familie care, după ce au dobândit dreptul la asigurarea de sănătate într-un stat membru UE, sunt autorizaţi de casa de asigurări de sănătate din acest stat să revină pe teritoriul statului membru UE în care îşi au resedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru; pentru toate persoanele asigurate şi membrii lor de familie care sunt autorizaţi de casa de asigurări de sănătate să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru UE pentru a primi acolo tratamentul adecvat stării lor de sănătate.

Persoana care solicită formularul E112 trebuie să depună o cerere scrisă la Casa de Asigurări de Sănătate unde este luată în evidenţă ca persoană asigurată. Cererea va fi însoţită de următoarele documente: o copie a actului de identitate sau a certificatului de naştere, după caz; un referat sau raport medical care va conţine recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate, precum şi dosarul medical care va conţine ca elemente de ordin general înscrisuri medicale din care să rezulte diagnosticul.

Din cadrul acestor înscrisuri trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum şi faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp normal în nici una din unităţile sanitare din România luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante şi evoluţia probabilă a bolii.

De asemenea, trebuie precizat în mod explicit şi argumentat motivul pentru care acest serviciu medical nu poate fi acordat într-un interval de timp normal într-o unitate sanitară din România. Dosarul medical trebuie întocmit de un medic sau o unitate sanitară aflată în relaţii contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România. Toate aceste documente trebuie să fie semnate şi ştampilate.

La dosarul depus la CNAS, solicitantul trebuie să ataşeze şi o confirmare scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru UE în care se intenţionează efectuarea serviciului medical cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical în perioada indicată de persoana solicitantă, precizează sursa citată.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Preşedintele CNAS: Până acum au fost eliberate 84 de formulare E112 pentru tratament în străinătate.
 Vizualizări articol: 959 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preşedintele CNAS: Până acum au fost eliberate 84 de formulare E112 pentru tratament în străinătate0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Din ziarl Gardianul trimis de
(24 nov 2007, 11:39:53
Tot mai multi romani profita de cardul european de asigurari de sanatate, care costa doar patru lei, pentru a se trata in strainatate. Desi cardul permite doar tratamente in caz de urgenta pe teritoriul statelor Uniunii Europene, romanii reusesc, cu ajutorul medicilor din UE, sa beneficieze de diverse interventii chirugicale. Decontul este facut catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate din tara noastra, care s-ar putea trezi, la sfarsitul anului, cu o nota de plata uriasa. Cardul european de asigurari de sanatate permite cetatenilor romani sa beneficieze de servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasarii intr-un stat membru al Uniunii Europene. Mai exact, romanii pot primi asistenta medicala doar in situatii de urgenta. Situatiile de urgenta nu sunt insa definite in statele UE, fiecare tara avand propriile reguli pentru acestea.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei