Din 15 mai 2025, sucevenii care vor veni la cumpărături, la Iulius Mall Suceava, vor găsi o parcare extinsă, cu peste 2.400 de locuri. Parcarea va fi gratuită.
Investiția în valoare de peste 40 de milioane de euro în suplimentarea suprafeței de retail, de până la 60.000 mp, a presupus și realizarea unei noi parcări, dar și modernizarea celei existente.
Astfel, numărul locurilor de parcare a crescut de la 1.350 la 2.400.
Proiectul a presupus și organizarea acceselor pietonale și a conexiunilor rutiere, precum și o nouă stație de călători pentru transportul în comun.
”Având în vedere amploarea lucrărilor care s-au desfășurat în contextul extinderii mallului, s-a creat toată infrastructura pentru operarea întregii dezvoltări, inclusiv bariere pentru parcare, pentru a nu crea disconfort ulterior, dacă acestea vor fi necesare. Subliniem că parcarea va fi în continuare fără plată”, au precizat reprezentanții centrului comercial.
Extinderea Iulius Mall aduce, în premieră regională, o serie de branduri internaționale, precum Lefties, Reserved, Mohito, House, Cropp și HalfPrice.
Investiția este realizată de compania IULIUS și Atterbury Europe.
Pentru a marca inaugurarea modernizărilor și extinderii, la Iulius Mall Suceava sunt organizate trei zile de evenimente, cu surprize la cumpărături, în perioada 16 – 18 mai, când au loc concerte Killa Fonic, Smiley și Gașca Zurli.