FOTO DARAMUS 146. DIASPORĂ

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Știu că voi contraria pe destui, însă n-am ce face... Sunt învățat!

Așadar... De-a lungul timpului, în mintea multor români, cuvântul ”străinătate” s-a încărcat cu o mistică necondiționat pozitivă: ”ca-n străinătate” și ”Vreau o țară ca-n afară!” fiind două rostiri semnificative, mai cu seamă după 1989.

Consecința - în mintea acelorași români - a fost încărcarea cu o mistică pozitivă a altui cuvânt: „diasporă”. O noțiune cuprinzându-i pe cei care, crezând că în străinătate curge lapte și miere, au plecat din țară spre a câștiga bani și, uneori, un anume statut socio-profesional: fie temporar, fie mutându-se definitiv acolo.

Cert este un lucru: sub aspect caracterologic - etic, sau moral (pentru credincioși) - diaspora este numai o mostră din calitatea masei populației plurietnice din care s-a desprins. A considera că diaspora este constituită din îngeri, din indivizi cu o înaltă conștiință de sine, aflați în dubla vocație - profesională și etică - este o gravă eroare! Și, deși scuzabilă, eroarea se poate sălășlui numai în capetele celor neumblați sau doar necitiți!... Da: necitiți, deși unii pot fi umblați: fie în scurte și repetate concedii ”all inclusive”, fie dimpotrivă: umblați zilnic doar între dormitor și locul de muncă din străinătate, spre a se întoarce odată cu seara în primul. Oameni care - în substanțiala lor majoritate - nu prea citesc din cauza lipsei de timp și a ostenelii, trăind cu dorul țării.

A trăi însă cu anii în străinătate, devenind poate și cetățean al acelei țări, este cheia înțelegerii realității acelui loc ”cu bune și cu rele”, moment din care ”o țară ca-n afară” își pierde strălucirea distanței, după cum și cuvântul ”diasporă” capătă modestele dimensiuni ale aceluiași amalgam ”cu bune și cu rele”. Din fericire, printre ”cei plecați” se află și astfel de înțelepți!

Am afirmat nu o dată că, atunci când iubești, nu pleci: din familia, din casa și din țara ta, întrucât dacă pleci le lași pe mâna altora. Iar la o eventuală întoarcere, pretenția de a le găsi conform unor înalte așteptări personale e total greșită. Vor fi cum vor fi,... lăsate pe mâna unor oameni ”cu bune și cu rele”, printre aceștia fiind destui care și-au descoperit aici vocația și sensul!

Și totuși, nu demult, observând mulțimea dacopaților și a ”românilor verzi” - vorba lui Caragiale - năruiți pe ”Turul doi înapoi!” și pe idolatrizarea unor candidați la ”prezidențiale” cu grave tulburări de personalitate, într-o discuție particulară m-am pomenit mărturisind un nou adevăr: că aș pleca din țară într-o singură situație: dacă mi-ar fi periclitată libertatea; ceea ce aici, după 1989, nu s-a întâmplat!...

Faptul însă ar putea deveni realitate, dacă vreunul dintre apucații suveraniști ar urca pe „tron”. Pe ”tron” - subliniez asta – în condițiile în care nu puțini „diasporeni” își văd salvarea în acești candidați.

De aceea îmi încheiasem câteva articole ale acestei rubrici cu avertizarea că un astfel de candidat, ajuns la putere, uzând de numeroșii fani devotați, își poate constitui un aparat represiv extrem de zelos, care poate lua de acasă-n miezul nopții pe oricare răzvrătit! Acestuia adăugându-i-se, de frică, mereu alți zeloși colaboraționiști, precum oriunde în lume.