Patriotism. Foto pixabay.com

Dumitru Mugurel VINTILĂ

Este absolut necesar - într-o epocă a răbufnirilor naționaliste și a numeroaselor pericole care ne înconjoară - să revizuim și să reabilităm conceptul de patriotism în funcție de datele sale, de valabilitatea lor la nivel mondial, cu atât mai mult cu cât patriotismul este elementul primordial al încercărilor pe care le întreprind țările în scopul evitării pericolelor care le amenință. Acesta este și fundamentul psihic și moral în tentativa lor de a deveni membre active ale Uniunii Europene și Mondiale. În toate societățile „sănătoase” și dinamice, patriotismul - conștiința încadrării într-un grup național, social, cultural, coroborată cu sentimentul de răspundere și dăruire la grupul respectiv - apare ca firesc și este de la sine înțeles. Colaborarea între membrii unei societăți, aspirațiile comune, altruismul, prietenia dezinteresată, identitatea de opinii și ajutorul reciproc sunt componente ale spiritului patriotic. Patriotismul izvorăște îndeosebi din legătura sentimentală care îi amintește fiecărui om de locul în care s-a născut. Numai acolo se poate omul regăsi pe sine - cum spune poetul Horațiu. Rezultatul  firesc al acestui sentiment este voința individului de a-și sluji țara, de a participa la păstrarea moștenirii naționale, de a munci pentru progresul spiritual și material al patriei sale și de a lupta pentru apărarea onoarei, demnității și unității sale teritoriale. Declinul sentimentelor patriotice la un popor se poate datora:  

a) însușirii lor abuzive de către extrema dreaptă sau stângă;

b) identificării perfide a acestora - printr-o propagandă abilă - cu naționalismul, șovinismul și fascismul;

c) indiferenței manifestate de conducerea politică față de problemele sociale.

Mai grav este că sentimentele patriotice au fost considerate, printr-o propagandă corespunzătoare, nepotrivite cu procedeele democratice și cu apărarea libertăților umane. Scriitorul mexican C. Fuentes afirmă: ”O societate care reclamă uniformitatea și o deghizează în patriotism este o societate care și-a pierdut onoarea”. Se reușește, astfel, denaturarea conceptului de patriotism, care este țesutul elementar al coeziunii naționale și sociale. Iar fără conținut, democrația și libertatea rămân forme fără valoare. Astăzi, într-o lume cu puternice și violente contradicții, existența sentimentelor patriotice care să exprime voința colectivă a unei societăți pentru dreptul la supraviețuire și progres nu este doar un element convențional al democrației. Este o condiție sine qua non a acesteia. Sentimentele patriotice își au rădăcini adânci în dragostea pentru colectiv, în renunțarea la individualism și la interesul personal, în educarea omului ca membru al societății animat de dorința de dăruire pentru cauza acesteia. O democrație formată din indivizi și nu din cetățeni, din speculanți și nu din apărători ai dreptății, din ariviști și nu din colaboratori, își pierde esența și înțelesul, devenind o arenă unde fiecare, cu psihologia gladiatorului, luptă în exclusivitate pentru el. În acest caz, spiritul colectiv, prietenia și colaborarea lasă loc invidiei, dușmăniei și urii. O democrație de acest tip se reduce la o formă fără fond, cu o practică mincinoasă, care ascunde, de fapt, decăderea omului la stadiul de numai bestie, contrapunct la conceptul lui Aristotel de animal social. Înainte de a deveni o flacără pentru apărarea identității colective în fața atacurilor externe, patriotismul trebuie să fie un model de comportament în interiorul societății. Iată ce spune R. Clark, ex-ministru de Justiție al SUA: ”Patriotismul ar trebui să stimuleze o țară în încercarea de a fi la fel de bună vecină într-o societate a națiunilor, pe cât îi îndeamnă conștiința pe indivizi să fie buni vecini în comunitățile în care trăiesc. Modul în care este practicat azi patriotismul este cauza principală a războiului și a exploatării”.