Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 11 (8540)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Maestrul Mihai Pânzaru - PIM și-a sărbătorit ziua de naștere printre prieteni și colaboratori, la Galeria Zamca, la vernisajul expoziției „Sublimare”

Marţi, 16 Ianuarie 2024 (16:52:35)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Maestrul Mihai Pânzaru - PIM și-a sărbătorit ziua de naștere, împlinirea a 78 de ani, marți, 16 ianuarie 2024, printre prieteni și colaboratori, la Galeria Zamca, la vernisajul propriei expoziții: „Sublimare” - Ilustrații grafice la poezia lui Adrian Păunescu.

A fost un eveniment-aniversare, la care au participat zeci de oameni din țară, dar și din Ucraina, persoane care apreciază opera maestrului PIM și implicare lui în activitățile culturale, sociale, educative ale comunității.

Expoziția „Sublime”, ce poate fi văzută până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, la Galeria Zamca, este unică și aduce în lumină ilustrații captivante inspirate de poezia profundă a lui Adrian Păunescu, care, după cum a povestit Mihai Pânzaru - PIM, i-a fost câțiva ani șef la Revista „Flacăra”.

„Acolo am învățat eu jurnalism. L-am apreciat pe Adrian Păunescu și pentru că avea simțul umorului. În <Flacăra>, Păunescu a dat drumul la o pagină care se chema <Racul>, pagină de avangardă, care avea următoarea deviză: <Retrage-te înainte!>. Acolo au debutat foarte mulți caricaturiști moderni. (...) De aceea l-am ales pe Păunescu pentru această expoziție, pentru că a fost un patriot, a fost un om corect cu idealurile lui politice, a fost un socialist, cu toate că tatăl lui a fost un mare liberal”, a povestit maestrul PIM, amintind că în octombrie anul acesta se vor împlini 50 de ani de când s-a organizat prima ediție a Salonului de Umor de la Suceava. Pentru cei care vor să știe cum se menține tânăr și în plină activitate, Mihai Pânzaru - PIM a spus că lucrează mereu, creează, colaborează cu reviste, televiziuni, radiouri, predă la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava, nu se lasă, indiferent de vremuri, este o fire optimistă, stare pe care a transmis-o tuturor celor prezenți la vernisaj.

Sărbătoritul zilei a primit în dar un tort pregătit de mamele ucrainene, refugiate în România, și mici daruri de la copiii ucraineni, care participă la ateliere de grafică și pictură susținute de Academia PIM, ateliere care oferă copiilor un mediu prietenos și sigur în care își pot exersa creativitatea și își pot dezvolta abilitățile artistice. Maestrul PIM pledează pentru incluziunea socială prin artă a copiilor refugiați din Ucraina. Toți cei prezenți, oficialități, artiști, prieteni, colaboratori, foști elevi, actuali elevi etc., i-au cântat maestrului PIM tradiționalul „La mulți ani!”. Grupul de ucraineni i-a transmis sărbătoritului și o urare în limba ucraineană.

 

·        Lansarea Albumului „Artă – Creație – Inovație”, ediția a II-a

 

Alături de Mihai Pânzaru - PIM, la vernisaj au fost prezenți, ca de fiecare dată, președintele Asociației Institutul Bucovina, Petru-Vasile Gafiuc, și criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Suceava.

„Maestrul Mihai Pânzaru - PIM a reușit să transpună în imagini subtile și pline de profunzime versurile lui Adrian Păunescu, oferind o experiență vizuală aparte, în care se împletesc armonios poezia și arta. Expoziția este o invitație la explorarea lirismului și a emoțiilor transmise de cuvintele marelui poet. <Sublimare> nu este doar o expoziție de ilustrații, ci o călătorie într-o lume unde arta și poezia se întâlnesc și se îmbrățișează într-un mod sublim”, a transmis criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc.

Petru-Vasile Gafiuc i-a făcut o surpriză maestrului PIM („în semn de recunoștință pentru dedicarea necondiționată, ambiția de neegalat și timpul investit în implementarea proiectelor de incluziune socială și formarea micilor artiști”), lansând chiar în zi aniversară a II-a ediție a Albumului „Artă – Creație – Inovație”, album care reprezintă o trecere în revistă a celor 21 de expoziții care au avut loc în incinta Galeriei Zamca, în perioada 4.10.2022 – 01.09.2023. Mihai Pânzaru - PIM, curatorul Galeriei Zamca, mentor și colaborator al Asociației Institutul Bucovina, apreciază că apariția celei de a doua ediții a catalogului Galeriei de artă Zamca „demonstrează calitatea evidentă a constanței acesteia în funcționare. (...) Să ne bucurăm împreună pentru realizările de succes de până acum, artiști și organizatori, și să privim cu optimistă încredere în viitor”. 

După mai bine de doi ani, Galeria Zamca „trăiește, dialoghează, colaborează, evoluează, se adaptează și pare că îi este bine cu tot ceea ce face din moment ce este activă, ritmul ei este ascendent, iar solicitările sunt din ce în ce mai numeroase comparativ cu debutul său. Ea a cultivat în acest timp ideea de <viu>, ce nu presupune doar evoluția interesului, ci constituie o mișcare continuă, o adaptare, o comunicare, o reală transformare”, apreciază criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc.

Galeria Zamca este un proiect al Asociației Institutul Bucovina, aflat sub coordonarea maestrului Mihai Pânzaru - PIM.

Publicul sucevean și nu numai este invitat să viziteze expoziția „Sublimare”, la Galeria Zamca, unde va putea experimenta „subtilitatea și rafinamentul înfățișării artistice a poeziei lui Adrian Păunescu, prin ochii talentatului maestru Mihai Pânzaru – PIM”.

Vernisajul a fost organizat de Galeria Zamca (str. Zamca, nr. 17, Suceava), Asociația Institutul Bucovina, Academia PIM, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Direcția Județeană pentru Cultură Suceava. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Maestrul Mihai Pânzaru - PIM și-a sărbătorit ziua de naștere printre prieteni și colaboratori, la Galeria Zamca, la vernisajul expoziției „Sublimare”.
 Vizualizări articol: 766 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Maestrul Mihai Pânzaru - PIM și-a sărbătorit ziua de naștere printre prieteni și colaboratori, la Galeria Zamca, la vernisajul expoziției „Sublimare”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei