Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 2 nov 2023 - Anul XXVIII, nr. 258 (8482)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Zeci de oameni furioși că protestul angajaților Casei de Asigurări de Sănătate le blochează accesul la servicii medicale

Joi, 2 Noiembrie 2023 (15:15:19)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Greva angajaților de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, anunțată târziu, miercuri după-amiază, i-a luat prin surprindere pe oamenii care aveau nevoie de documente eliberate de această instituție sau trebuiau să depună documente la CAS. Suceveni care au programări la consultații, tratamente, intervenții chirurgicale, la comisii de evaluare, reprezentanți ai firmelor care au avut angajați în concedii medicale au mers, joi dimineață, la sediul CAS pentru a-și rezolva problemele. Doar că aici portarul i-a informat că este protest și nu se lucrează cu publicul, iar pe geamul de la intrare a apărut un afiș că angajații au declanșat o acțiune de protest.

Indicațiile de a nu li se permite oamenilor accesul în instituție au fost atât de strict interpretate încât portarul nu i-a dat voie unei femei însărcinate în 7 luni, Victoria Sadoveac, din Mușenița, să meargă până la toaletă, deși aceasta i-a spus că are o urgență. A fost nevoie de intervenția noastră pentru a i se permite femeii să intre în clădire pentru a se duce la baie.

 

 „Domnule Flutur, e în fieful dvs, poate ne auziți. Cât ține greva asta? Dați-mi un răspuns!”

Printre cei care joi dimineață au avut treabă la Casa de Asigurări de Sănătate a fost și Petru Colominschi, din Mitocu Dragomirnei: „Am venit de la ora 8.00, să-mi fac card de sănătate. Am mai fost o dată, dar nu mă găsea pe calculator. Facem digitalizarea de 30 de ani și un asigurat nu apare în sistem. Am vorbit cu contabila de la primărie și am venit iar azi, cu dovada că sunt asigurat, că plătesc. Și văd că nu se lucrează. Orice protest se anunță cu 10 zile înainte, să știe oamenii, dar ei dimineață au pus un afiș, unde nu scrie nici data până la care ține greva, nimic. Să vină domnul Flutur aici, să vadă ce se întâmplă. Nu vede ce se întâmplă? Eu, de trei ani de zile, iau pe banii mei rețeta. Sunt cardiac. Domnule Flutur, e în fieful dvs, poate ne auziți. Cât ține greva asta? Dați-mi un răspuns! Vin din nou pe data de ...? Plătesc, și servicii medicale zero”, a spus omul supărat.

 

 

Gheorghe Preda, din Gura Solcii, are de depus un certificat de concediu medical până cel mai târziu pe 5 noiembrie a.c.. A declarat că a fost și în ziua precedentă, dar funcționarul de la CAS l-a trimis iar la doctor și l-a chemat joi: „Au zis să vin azi și azi nu-mi primește actele”.

Victoria Sadoveac a spus că are nevoie de o adeverință că este asigurată medical:  „Am venit alaltăieri, mi-au zis să vin pe 1 noiembrie. Am venit azi și nu are cine să-mi dea adeverința, că este protest. Nimeni nu are voie să intre. Am cerut să merg până la baie și nu mi s-a permis”.

 

„La Urgențe vă primește fără adeverință”

În grupul de cetățeni din curtea CAS Suceava mai sunt și alte femei însărcinate, precum și oameni în vârstă. Unii veniți de la zeci de kilometri sau de la peste o sută de kilometri, cum este cazul unei femei din Brodina. Între timp, printre oamenii nemulțumiți au venit și directorul CAS, Cristi Bleorțu, și liderul de sindicat Mugurel Șutu. Directorul le explică oamenilor că nu are cum să-i ajute, atâta timp cât subordonații săi refuză să lucreze cu publicul. Liderul de sindicat le spune nemulțumiților să trimită documentele prin poștă sau e-mail, dar nu ne poate răspunde la întrebarea dacă în perioada protestului angajații CAS procesează documentele care le parvin prin poștă sau e-mail și în cât timp se va întâmpla asta. Ne spune să cerem acest gen de informații de la președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.

Iată un dialog între liderul de sindicat și o femeie al cărei soț este asigurat medical și ea are calitatea de coasigurat și are nevoie de o adeverință de asigurat pentru a se interna în spital:

Femeia: Soțul a fost ieri aici și a vrut domnul (n.r. funcționarul de la CAS) să mă vadă pe mine la ochi. De ani de zile plătesc câte 20 de milioane și n-o vrut... pentru semnătura mea. Poftim, azi am venit și dvs sunteți în grevă.

Mugurel Șutu: O dați prin poștă.

F.: Extraordinar! Și când ajunge? Că eu trebuie să mă internez.

M.Ș.: Când vă internați?

F.: Zilele astea, că altfel nu veneam aici, că îmi era drag să vă văd.

M.Ș.: (se uită pe hârtiile arătate de femeie): Aici vă lipsește copia la buletinul soțului.

F.: Păi copia a oprit-o ieri, când a fost soțul.

M.Ș.: Trimiteți prin poștă sau e-mail.

O altă femeie îl imploră să-i primească documentele, că în următoarea zi trebuie să meargă la o clinică în Oradea. „Le trimiteți prin poștă”, îi sugerează și ei Mugurel Șutu. „Păi cum, că a zis că trebuie aduse personal. Domnul de acolo... a zis să vin azi”, se miră femeia. „Cu data poștei este valabil. Se ia în considerare data la care le-ați trimis”.

„Ajutați-mă și pe mine!”, „Ajutați-mă!”, „Ce pot face, mâine expiră actele?”,  „Medicul de familie îmi cere adeverință, medicul chirurg îmi cere adeverință, Avem nevoie de aceste adeverințe” se aude din toate părțile. Răspunsul lui Mugurel Șutu este același: „Trimiteți documentele prin poștă sau prin e-mail” și „la Urgențe vă primește fără adeverință”.

 

Protestul este anunțat pentru toată luna noiembrie

Reamintim că salariații din Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Suceava, cu excepția directorilor, au anunțat că vor desfășura acțiuni de protest la sediul instituției, începând de joi, 2 noiembrie a.c., pentru o perioadă nedeterminată. La nivelul CAS Suceava sunt 36 de membri de sindicat, dar pentru protest au semnat toți cei 58 de salariați.

Protestul este organizat la nivel național, fiind anunțat de Blocul Național Sindical (BNS) și Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, care au transmis că angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești intră de joi, 2 noiembrie, în protest generalizat pe perioada nedeterminată. Sindicaliștii cer creșteri de salarii, pe motiv că veniturile lor nu ar mai fi crescut din 2018.

 

 

La nivelul CAS Suceava salariul mediu este de aproximativ 4.000 de lei, potrivit directorului Cristi Bleorțu.

Sindicatul a anunțat că, din data de 2 noiembrie a.c., activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB, CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.

”Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ”, se arată într-un comunicat de presă remis de sindicate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zeci de oameni furioși că protestul angajaților Casei de Asigurări de Sănătate le blochează accesul la servicii medicale.
 Vizualizări articol: 1291 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Zeci de oameni furioși că protestul angajaților Casei de Asigurări de Sănătate le blochează accesul la servicii medicale5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei