Cezar STRATON

Moustache(mustață). E o glumă tipic franceză. Zice-se că Primăria  franceză X, aflată în carantină de vreo două luni, a organizat un concurs: cine are cea mai faină, mai bogată mustață!? Precizarea finală e - însă -  cea genială: la limită, la concurs acceptăm și... bărbați! Pardon, mesdames...Ne vous fachez pas...Nu vă supărați... Mesteacăn. ”Frumoasă Doamnă, preacurate Crin/îngăduie să mai rămân puțin.../ e un mesteacăn din copilărie/pe care încă îl aștept să scrie/și este cerul verii dat cu smalț/și-un zid pe care-aș vrea să-l mai înalț/și este rod în pântecul femeii/și-o navă scufundată în mările lactee..” (Nicolae Turtureanu).

Zaraza.Când apari, seniorita,/În parc pe-nserat/Curg în juru-ți petale de crin,/Ai în ochi patimi dulci/Și luciri de păcat,/Și ai trupul de șarpe felin!/Gura ta e-un poem de nebune dorinți,/Sânii tăi - un tezaur sublim,/Ești un demon din vis care tulburi și minți,/Dar ai zâmbetul de heruvim!/Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,/Cine te-a iubit,/Câți au plâns, nebuni, pentru tine/Și câți au murit!/Vreau să-mi dai gura-ți, dulce Zaraza,/Să mă-mbete mereu,/De-a ta sărutare,/Zaraza, vreau să mor și eu! (Ion Pribeagu).

Nimfa.,,Arcul din sprîncene doare/Şi-ţi aduce-un chip ciudat:/Ca un înger în păcat,/Ochi imenşi de vrăjitoare,/Uşurateco, te-ador,/O, nebună pasiune!/Preot în devoţiune/Spre păgînul său amor./Crîngul şi pustiu-n jind/Pletelor miresme-adună,/Capul tău e o furtună/Peste haine călărind,/Şi mă farmeci cu-nserări/Nimfă caldă.-ntunecoasă,/Trupul: candelă duioasă/Parfumată-n dezmierdări./Cu puteri ca lenea-ţi vie/Nu-s licori să o întreacă:/O, sărut, o, gură fragă/Care şi pe morţi învie!/Coapsele îndrăgostite/Către sânii dulci se cer;/Perne-n patul de mister/Sunt răsfăţuri şi ispite./Uneori, pentru-a învinge/Furia-ți vuind adie,/Dai săruturi care plâng/Muşcăturilor din sânge;/Şi mă sfişii, o, nebună,/Râsul tău cu gheare dulci,/Apoi, blândă, ochiu-ţi culci/Peste mine, ca o lună." (Charles Baudelaire). Urlet. Asta-i bună, pentru doamnele mai ”nevricoase”: o persoană ar trebui să țipe, să urle nu mai puțin de 8 ani, 7 luni și 6 zile, neîntrerupt, pentru a produce energia necesară încălzirii – nu fierberii! – unei cești de ceai de 250 ml.

Cuvinte. "Ador pe cei care își aleg cu grijă cuvintele pe care nu le spun ..." Alda Merini (o zbuciumată scriitoare italiană care a plecat în astral în 2009).

Bani. ”Banii n-aduc fericirea”. O zicere inventată de cei săraci ca să-și diminueze și suporte invidia față de cei mai norocoși, mai bogați. Veșminte.”Dacă-aș avea ale raiului împodobite veșminte, Brodate-n a aurului și-n a argintului lumină, Albastrul și calmul umbrit al acelor veșminte Ale nopţii și ale luminii, jumătate din lumină, Ți le-aș așterne la picioare; Dar, fiind sărac, am numai visele mele; Ți-am așternut visele la picioare; Umblă cu grijă, calci pe visele mele...” . (William Butler Yeats, ”Veșmintele raiului”).

Iubitei.”Păduri sanscrite,/latine, grecești, ebraice, cabalistice.../Trupul tău de codru străbătut de un drum./Ești sanscrită, atât de sanscrită,/de taine-mplinită,/care plutesc ca aburii calzi/iarna...pe nările cailor albi.” (Mircea Vaida).

De ce?”De ce dai voie vântului să umble/Prin părul tău și să ți-l răvășească?/E mângâierea lui, făcută-n tumbe,/Mai caldă, mai suavă, mai cerească?/Sunt degetele lui fâlfâitoare/Mai meștere în joc, mai fără număr/Când te cuprind din cap până-n picioare,/Când își dau jos buchetul de pe umăr?/ De ce lași vântul ca să-și pună palma/Oriunde vrea și-ncolăcindu-ți sânul,/Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma,/Să te privească cu ochi blânzi, bătrânul?/De ce, când te pândește-ascuns, prin iarbă/Și vrea ca să-ți sărute gura-n voie,/În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă,/Pe el îl lași... iar mie nu-mi dai voie...?” (Radu Stanca, ”De ce dai voie vântului?”).

Spovedania(ca laudă de sine). – Părinte, ieri noapte am făcut sex cu 7 femei! – Și nu regreți că ai păcătuit? – Nici vorbă, eu nu sunt credincios. – Și atunci de ce ai venit la mine? – Păi, trebuia să mă laud și eu cuiva, nu?

Soacră."...Apoi ce să-ți spun eu matale, avèm de-amu vreo șeptișpe ani, da' de făcut ceva nu știèm să fac nimica, drept nimica nu știèm, că pe mine mama nu m-o pus să fac nimica! O zîs las' că ti-i hrăni de făcut la tine-acasă! Ș-apoi m-am dus eu la soacră... Mama atâta mi-o zîs, copchilă, ai grijă, că te duci printre străini, să hii supusă șî să n-ai gură mare! Șî, na, am stat eu o dzî-două șî m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, șî soacra, când o văzut cî n-am di gând sî pun mâna pe vo treabă, zîce Ileană, hai ș-om tăiè un pui, sî-l făcèm cu smântână, cî tare-i place lu' Ion... I-o fi plăcând lu' Ion, am dzîs în mintea mè, da' eu pe unde scot amu cămeșa?! că eu nu știèm nici de unele! Hai mai bine, cu tătă rușînea, îi spun că nu știu și gata. O tăcut soacra, o înghițât în săc și m-o luat cu binișoru', hai, Ileană, uite-așa sî face, șî așă sî face... -apoi după asta di tăti celi m-o-nvațat, ca pe copchilu' ei m-o învațat. Când m-am întors odată cu barbatu' din târg, m-am schimbat eu, da' soacra m-o luat deoparte șî mi-o dzîs, Ileană, iè tu straile șî li scutură șî după aceea uită-te cu de-a mânânțălu' la ele, să nu se hi rupt pe undeva, șî pune-le binișor la locu' lor, că ti-i grăbi odată să ieși din casă ș'apoi ce faci, te-apuci să coși nasturi? Am bagat la cap...Ce să-ț spun eu matale, ceilaltă îi mama mè, că iè m-o făcut, da' mamă adivarată asta mi-o fost, spun cu mâna pe inimă..." ( Doina Lavric-Parghel - Ileana de vorbă cu bunica Aglaia, prin 1968).

Pipi.La piscină, supraveghetorul urla disperat la un băiețel:– Nu mai face pipi in piscină! Băiețelul, foarte mirat și rușinat, răspunde: – Da’ toată lumea face …Supraveghetorul urlă și mai tare: – Da, dar nu de pe trambulină!

Ofrandă (reciprocă). ”A mângâia înseamnă: „Te doresc, vreau să-mi oferi plăcerea de a te dezmierda, vreau să-ți ofer plăcerea dezmierdării”. Înseamnă, prin urmare, a cere și a dărui plăcere; căci atingerea permite primirea și, simultan, oferirea unor senzații agreabile. O femeie care mângâie chipul soțului ei încearcă o plăcere pe care o retransmite, prin vârful degetelor, partenerului. Acesta resimte o plăcere pe care o întoarce mâinii feminine. Astfel, se stabilește un flux de bucurie tactilă. A mângâia înseamnă și să te oferi ca ajutor, să întinzi o aripă protectoare, să te transformi în port salvator. Înseamnă să primești acasă. Să devii izvor de afecțiune. Dar mângâierea este mai puțin o dovadă de iubire decât faptul de a te lăsa mângâiat, pentru că dorința de trupul celuilalt, celeilalte, mai ales dacă este frumos, poate fi dorința de un obiect frumos al sexului opus.” (Dr. Gérard Leleu, ”Tratat de mângâieri”, Editura Trei, 2014)