Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 mar 2020 - Anul XXV, nr. 65 (7370)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Pușcărie de la 6 luni până la 7 ani pentru cei care nu respectă regulile de prevenire a infecției cu noul coronavirus

Joi, 19 Martie 2020 (19:17:25)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că măsurile împotriva celor care nu respectă regulile de prevenire și combatere a infecției cu noul coronavirus s-au înăsprit. Prefectul a afirmat că cea mai importantă activitate desfășurată în această perioadă pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu COVID- 19 este verificarea respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu și a carantinei instituționalizate. Moldovan face din nou apel  la toți cetățenii județului  „să acționeze responsabil și să nu pericliteze siguranța celor din jur prin încălcarea măsurilor de protecție, izolare sau carantinare dispuse”.         

Prefectul a arătat că în ședința de guvern din data de 18 martie a.c. a fost completat Codul Penal, în sensul majorării pedepsei pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Astfel, nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

 

·       Cei care știu că sunt bolnavi și transmit boala riscă închisoare până la 15 ani

Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Dacă prin faptele menționate anterior s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care persoana știe că este bolnavă și din cauza acțiunilor sale s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă din culpă s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Tentativa de a transmite boala, din partea unei persoane care știe că este bolnavă, se pedepsește, de asemenea.  

Prin același proiect de ordonanță de urgență a fost introdusă o nouă infracțiune și anume omisiunea de a da date, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

·       Mincinoșii pot sta după gratii de la 6 luni până la 5 ani

De asemenea, s-au majorat și pedepsele pentru falsul în declarații.

Declararea unor lucruri nereale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă și cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă persoana minte pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă.     Dacă în cursul unei anchete epidemiologice, o persoană nu dă date privind persoane cu care a intrat în contact pentru a le proteja, se consideră o omisiune de a da date și se poate constitui dosar penal.

Prefectul Alexandru Moldovan reamintește că prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.

„Este esențial să fim responsabili, mai atenți la gesturile de zi cu zi, să conștientizăm că suntem parte într-o colectivitate, iar acțiunile noastre individuale pot afecta comunitatea în care trăim. Mulțumim cetățenilor pentru contribuția reală la efortul comun susținut, pentru implicarea și solidaritatea de care dau dovadă, dar mai ales pentru susținerea și încrederea acordată instituțiilor statului implicate în gestionarea acestei situații nemaiîntâlnite până acum”, a mai spus prefectul de Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pușcărie de la 6 luni până la 7 ani pentru cei care nu respectă regulile de prevenire a infecției cu noul coronavirus.
 Vizualizări articol: 1690 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Pușcărie de la 6 luni până la 7 ani pentru cei care nu respectă regulile de prevenire a infecției cu noul coronavirus0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei