O șoferiță a provocat un accident după o depășire inconștientă
Marţi, 18 Iulie 2017 (14:39:01)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O șoferiță în vârstă de 45 de ani a provocat un accident după ce a intrat în depășirea unei coloane de autovehicule, într-o zonă cu linie continuă. S-a întâmplat luni, în jurul orei 14.30, pe DN 2E, drumul de la Gura Humorului spre Fălticeni, chiar la intersecția spre Fălticeni. Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că femeia de 45 de ani, domiciliată în Drăgoiești care conducea un Audi A6, circula pe direcția Cornu Luncii către Roman, iar la intersecția cu DJ 209H, a intrat în depășirea coloanei de mașini. Un șofer care se afla în coloană, la volanul unui autoturism Toyota, a efectuat un viraj regulamentar la stânga, spre Fălticeni, moment în care cele două mașini s-au ciocnit. Ambele mașini au ieșit în decor, autoturismul Audi ajungând până în șanț. Din fericire, inconștiența conducătoarei auto nu a avut consecințe foarte grave. În urma accidentului, o femeie în vârstă de 46 de ani, pasageră în Audi, a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni unde s-a stabilit diagnosticul ”contuzie coloană cervicală”.
Vizualizări articol: 4590 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi O șoferiță a provocat un accident după o depășire inconștientă5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.