Mircea Radu IACOBAN

Bărbosul căpitan aduce vasul la debarcader. Am călătorit jumătate de ceas pe lacul Colibiţa din Călimani, prilej cu care am admirat un peisaj încântător şi o staţiune care, peste ceva vreme, are şanse să ajungă perlă a turismului montan românesc. Deocamdată e „crudă”, lumea n-o prea ştie, n-are dotări elementare –

apă curentă, canalizare – şi, în pofida faptului că-i, totuşi, ofertantă şi relativ uşor accesibilă (un al doilea drum de acces se asfaltează de zor în zona Bârgaielor), hărţile turistice uzuale „Amco Press” şi „Cartographia” nici n-o menţionează. Până una-alta, aici fiecare se descurcă aşa cum poate şi cum se pricepe. De aici a şi pornit discuţia cu dl Lutz Noack, mai marele măruntei Casei de Oaspeţi „Licht am Gee” („Lumina lacului”) , între altele şi marinar de apă dulce la comanda vaporaşului cu care-şi plimbă oaspeţii pe oglinda lacului umbrit de crestele Călimanilor. Cât se poate de neamţ în toate cele, Noack trăieşte în ţara noastră de mai bine de două decenii; încă n-a izbutit să ne înveţe limba cum se cuvine, dar ne-a sesizat cu bună intuiţie virtuţile şi metehnele.

E un personaj pitoresc, aşezat, tonic pentru interlocutor, chiar dacă mai apar şi pasagere dificultăţi de comunicare. După ce deplânge, asemenea celorlalţi manageri de pensiuni ce i-am întâlnit în Bucovina şi-n Maramureş, lipsa de-a dreptul dramatică de personal (la „Lumina lacului” Noack şi-a adus două slujnice din Germania!), ne invită să-i admirăm spectaculoasa colecţie de… şepci şi pălării. Nu-i de lepădat: vedetă e şapca lui Michael Shumacher, purtată într-un turneu de formula 1. O încadrează zeci de alte piese, una mai interesantă şi mai pitorească decât cealaltă: pălării ale vânătorilor austrieci, elveţieni, germani, şepci de general „ceauşist”, de poliţai român (să fie dintr-acelea azvârlite peste gard la Cotroceni?), de amiral german, de căpitan de fregată, de judecător în Transilvania veacului XIX, de paraşutist, de pilot, de pompier rus, de… de…

E-un original dl Noack, dar, cum se va vedea, nu numai atât. A cumpărat locşorul înverzit de pe malul lacului Colibiţa în vremea în care aici nu se construise mai nimic. Şi cum nici azi nu există o reţea de distribuţie a apei, darămite atunci, într-o primă urgenţă era găsirea unei soluţii. A săpat pe pământul lui un puţ tubular, a pus pompă submersibilă şi la gura ţevii au apărut primele picături. Numai că tot atunci şi-au făcut apariţia şi autorităţile, care… i-au sigilat un apometru la gura ţuţuroiului: apa se plăteşte! Neamţul nu se lasă, scociorăşte în coasta muntelui, nimereşte pânza freatică şi din nou, minune, curge apa! Şi din nou apar „organele”, care-i montează al doilea apometru, la fel de sigilat: vrei apă, scoate banii! Raţionând nemţeşte, Noack nu izbuteşte să priceapă de ce trebuie să plătească unei entităţi ce n-are fir de contribuţie în toată tărăşenia, şi întreabă dacă în restul României ţăranul este taxat când scoate găleata din fântâna strămoşilor. Sper să nu dea idei fiscului hămesit după încasări! Dar să vedem pe cine taxăm atât de neiertător. De mai bine de două decenii, Lutz Noack, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani şi desemnat între cei „Zece pentru Botoşani”, suportă zilnic costul hranei pentru mai bine de 100 de copii sărmani (cei mai mulţi ţigani), le asigură îmbrăcăminte, rechizite, program after school, asistenţă medicală, medicamente şi-i aduce periodic, în serii, la Colibiţa, unde-i plimbă pe cărările munţilor şi pe lac, cu vaporaşul electric. 1.500 de familii sărmane din săracul judeţ Botoşani, unde funcţionează Societatea lui Noack, primesc de patru ori pe an ajutoare aduse cu tiruri de 40 de tone – şi tot aşa înainte. Milioane şi milioane de lei drenează Noack dinspre Germania către nord-estul românesc, iar noi îl punem să plătească apa ce-o beau copiii, scoasă din propria-i ogradă!

Am desluşit în opera caritabilă nemţească şi un discret filon religios, ceea ce ar justifica suspiciunea de prozelitism interesat. Se pare că nu-i chiar aşa: titulatura Societăţii înregistrată la Tribunal (care, de altfel, îi este şi deviză) explicitează: „Eu rămân credincios”. Voluntarii lui Noack acordă egal sprijin copilului amărât din familii ortodoxe, catolice, protestante, adventiste ş.a. fără condiţionări, singura şi generoasa finalitate a demersului fiind aceea de sprijin pentru a rămâne credincios religiei tale. Nu cred că ar conta prea mult în bugetul „Luminii lacului” aiuristica taxă pe apa băută de copii, dar stupiditatea gestului spune multe.

Despre alt neamţ, în tableta viitoare.