Gruparea CFR Cluj a fost amendată cu suma de 20.000 de euro de către UEFA, din cauza faptului că la partida cu Sparta Praga de pe teren propriu, suporterii au aruncat cu două brichete în suprafaţa de joc, una lovindu-l pe arbitru, informează site-ul oficial al clubului clujean.
Sancţiunea mai puţin severă a fost motivată prin faptul că aceasta a fost prima abatere. În cazul care astfel de incidente se vor repeta, stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" riscă să fie suspendat de la disputarea partidelor în competiţiile europene intercluburi.
În minutul 88 al partidei dintre CFR Cluj şi Sparta Praga, programată în Liga Europa, în data de 5 noiembrie 2009, imediat după eliminarea lui Bogdan Mara, din spatele băncii de rezerve, Tribuna I, sectorul B, au fost aruncate două brichete, una dintre acestea lovindu-l pe arbitrul întâlnirii, iar cazul a fost consemnat în raportul observatorului de joc.
Veştile proaste nu se opresc aici pentru CFR Cluj, care a fost învinsă ieri, scor 0-4, de formaţia croată Dinamo Zagreb, în primul meci amical al celui de-al doilea stagiu de pregătire efectuat în Antalya, informează site-ul oficial al grupării clujene.
Dinamo Zagreb a înscris un gol în prima repriză, din penalti, celelalte trei fiind reuşite în partea a doua a meciului.