Sâmbătă şi duminică, echipele de rugby juniori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi CSM Bucovina Suceava au evoluat în faţa propriilor suporteri, pe stadionul Unirea, într-o triplă confruntare cu echipele similare ale celor de la CSŞ Unirea Iaşi. Sâmbătă, după meciul din Cupa României, dintre seniorii de la CSM Bucovina Suceava şi Dinamo Bucureşti, a fost rândul juniorilor de la clubul sucevean să intre în teren, în cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional rezervat jucătorilor sub 16 ani. Aflaţi la prima participare în competiţia juniorilor under 16, tinerii jucători de la CSM Bucovina Suceava, pregătiţi de Constantin Vlad au pierdut disputa cu CSŞ Poli Iaşi, scor 0 – 30, după un meci dominat de oaspeţi, cei ce au aliniat în teren o echipă mult mai omogenă decât a gazdelor.
Tot sâmbătă, echipa de juniori under 17 a LPS Suceava a debutat cu o victorie în noul sezon al campionatului naţional, scor 36 – 0, în faţa celor de la CSŞ Unirea Iaşi. Sportivii suceveni, pregătiţi de Dumitru Livadaru au reuşit să deschidă scorul în prima parte a jocului şi să intre la vestiare cu un avantaj de 14 puncte, după două eseuri transformate. În partea a doua, jocul a curs în aceeaşi direcţie, iar LPS Suceava şi-a mărit avantajul şi s-a impus în final cu scorul de 36 – 0, prin două încercări reuşite de Moroşan, şi câte una de Muscă, Cimbru, Răileanu şi Bălănică, trei dintre ele fiind transformate, de două ori de Melniciuc şi una de Bălănică.
Duminică, au debutat în noul sezon şi juniorii under 18 de la LPS Suceava, dar din păcate cu o înfrângere, scor 7 – 17. Prima repriză a aparţinut sportivilor pregătiţi de Dumitru Livadaru, cei care au reuşit să marcheze un eseu transformat, 7 – 0 la pauză. În repriza secundă, sucevenii au avut ocazia să-şi mărească avantajul, dar au ratat trei lovituri de pedeapsă cu care altul ar fi fost rezultatul final. Imediat după, oaspeţii au marcat un eseu, iar pe final, în ultimele cinci minute şi-au mai trecut în cont încă două încercări, din care una transformată, scor final 7 – 17.