După patru înfrângeri consecutive, Rapid CFR Suceava a reuşit ieri o victorie în campionatul Ligii a III-a, învingând cu scorul de 3-2 (0-1) echipa Aerostar Bacău. Prima repriză a fost în nota cu care ceferiştii s-au obişnuit până acum, adică slabă. În minutul 20, oaspeţii au punctat pentru 0-1, prin Cojocaru. De la vestiare a revenit o echipă gazdă mai motivată, iar în minutul 54 s-a produs şi egalarea, după o pătrundere individuală a lui Brânză şi un şut de excepţie la colţul lung. Două minute mai târziu un jucător de la Aerostar primeşte al doilea galben şi oaspeţii rămân în inferioritate numerică. Cu toate acestea, cei care înscriu sunt tot fotbaliştii antrenaţi de Gogu Munteanu, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri perfect executată de acelaşi Cojocaru. Rapid CFR se aruncă în atac şi în minutul 67 reuşeşte egalarea prin Negru, care transformă cu siguranţă un penalty acordat de centralul partidei în urma unui fault comis în careu de portarul celor de la Aerostar. Golul victoriei a fost marcat în minutul 77 de Burlacu, cu un şut plasat de la marginea careului de 16 metri. Reuşita lui Burlacu l-a făcut fericit pe antrenorul Ion Buzoianu, care a sprintat de pe banca de reserve până la centrul terenului, într-o descătuşare nervoasă.
Dacă până acum la meciurile Rapidului de pe “Areni” tabela de marcaj îşi intra în “pâine” la pauză, ieri aceasta a fost “moartă” în toate cele 90 de minute.
În repriza a doua, antrenorul oaspeţilor, Gogu Munteanu, tatăl lui Vlad Munteanu, a avut schimburi de replici savuroase cu puţinii spectatori aflaţi în tribune.
Rapid a evoluat în următoarea alcătuire: Pascal-Spătar, Sava, F. Plămadă, Pantea, Tomescu, Apetri, Brânză, Oniu, I. Plămadă şi Şuleru. Au mai intrat Negru, Burlacu şi Breniuc. Antrenor Ion Buzoianu.
Rezultatele complete ale rundei:
Petrotub - FCM Bacău 0-1
CSM Paşcani - Oţelul II 2-0
Rapid Suceava - Aerostar 3-2
CSM Focşani - Ceahlăul II 3-1
Poli Galaţi - Cetatea Tg. N. 1-0
CS Panciu - FCM Oneşti 1-2
Luceafărul Mihai Eminescu şi ASC Bacău au stat
Clasamentul Seriei I din Liga a III-a
1. FCM Bacău 9 8 1 0 28-6 25
2. Oţelul II Galaţi 9 6 1 2 12-7 19
3. ASC Bacău 7 5 1 1 13-5 16
4. Petrotub Roman 7 5 0 2 11-5 15
5. CSM Paşcani 9 5 0 4 13-17 15
6. Aerostar Bacău 8 4 1 3 16-15 13
7. Rapid CFR Suceava 9 3 1 5 13-15 10
8. FCM Oneşti 7 3 1 3 9-12 10
9. Politehnica Galaţi 7 3 0 4 8-9 9
10. CSM Focşani 9 3 0 6 8-16 9
11. Ceahlăul II Piatra Neamţ 7 2 1 4 8-9 7
12. Cetatea Târgu Neamţ 7 2 0 5 6-13 6
13. CS Panciu 7 1 1 5 10-13 4
14. Luceafărul Mihai Eminescu 8 0 2 6 6-19 2