Maica Domnului de la Gura Humorului. Îndurerata.

Îi spui aşa fără să te gândeşti prea mult şi fără să fi specialist în icoane. S-ar putea ca ea să nu vină din tradiţia grec-ortodoxă, unde rareori fecioara e reprezentată fără prunc, ci, după colorit şi podoabe, să fie o reprezentare bucovineană sau ucraineană. Dar părerea mea e vagă, lipsită de argumente serioase. Totuşi, în tradiţia bizantină nu poate fi găsită, singura icoană în care Maica Domnului e înfăţişată fără prunc, Mijlocitoarea, Agiosortissa, o prezintă pe Măicuţa Domnului în picioare, cu braţele deschise…

“Îndurerata”, cum am botezat-o şi eu, înainte să ştiu câţi îi spun aşa, e o icoană cu mare adâncime. Substanţa acestei icoane este, foarte concretă, în afara ei.

Maica Domnului Îndurerată priveşte cu mâinile încleştate la piept şi cu lacrimi pe obraz către Fiul ei răstignit. Nu îl vedem pe acesta decât în durerea Măicuţei Sale, dar El este subiectul acestei icoane, atitudinea Maicii Domnului o afirmă cu tărie.

Măicuţa noastră s-a pierdut pe sine în contemplarea îndurerată a chinurilor Domnului nostru Iisus Hristos. Avem în faţă punctul culminant al groaznicului sentiment pe care i-l prevestise dreptul Simeon, încă de pe când intrase pentru prima dată cu Hristos pruncul în Ierusalim. Sabia i-a trecut prin suflet. Durerea i-a ars inima, iar Măicuţa priveşte în sus, sfârşită, fără să mai aştepte izbăvire.

Bănuim că acest moment e ulterior celui în care Maica Domnului, la porunca Fiului ei şi Dumnezeului nostru, ne-a înfiat pe toţi ca “fii ai lacrimilor sale”, cum spune frumosul cântec bisericesc.

ÎndurerataÎl priveşte pe Domnul Hristos într-un moment în care el e aproape de sfârşit. Ea nu mai are vorbe sau gesturi şi atitudini în care să se mai zvârcolească o fărâmă de speranţă, ci doar o încremenire uriaş-îndurerată, o disperare mută, atât i-a mai rămas.

Pare să-şi fi plâns toate lacrimile, ultimele două rămânându-i pe obraz pentru câteva clipe lungi, şi să se fi oprit aşa, o stană a suferinţei, o mărturie a durerii uriaşe pe care, din pricina păcatelor noastre, i-a fost dat să o trăiască însăşi Ea, Sfânta Fecioară, Măicuţa lui Dumnezeu.

Când privim această icoană să ne aducem aminte că noi suntem urmaşii celor care l-au bătut, scuipat şi umilit pe Domnul nostru Iisus Hristos şi să ne căim amarnic pentru ce au făcut acei soldaţi şi iudeii care l-au aruncat lor spre ucidere, “ca pe un miel spre junghiere”.

O voi atribui pe Îndurerată oraşului Gura Humorului prin prestigiul pe care l-a căpătat această icoană, poate chiar locală, aici, prin minunile săvârşite prin ea asupra celor care se roagă ei în absida Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care o găzduieşte.

O altă Îndurerată a ieşit din biserică şi, prin locul de închinare pe care îl are la capătul podului din centrul Gurii Humorului, a luat întregul oraş sub oblăduirea ei.

Cum de a ajuns cea mai tristă icoană a Maicii Domnului simbolul oraşului cu cea mai promiţătoare de veselie denumire? Se vede treaba că jumătate de mileniu de rugăciune a lucrat, iar Gura Humorului este azi Umbra Mănăstirii Humorului şi a Mănăstirii Voroneţului.

Că icoana Maicii Domnului de la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Gura Humorului e minunată, desprinsă din lumesc, am văzut eu însumi. Am stat într-o seară a verii care a trecut singur în cămăruţa ei ascultând “Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”. Brusc, ca şi cum ar fi vrut să mă facă atent, becul de deasupra icoanei a început să clipocească. Imediat după aceea versul cântat a fost “Bucură-te, ceea ce abaţi de la capul nostru loviturile fulgerului şi ale trăsnetului”, iar afară s-a auzit un tunet mare, chiar deasupra bisericii. Apoi a plouat cu tărie, răpăit, până la “Bucură-te, sfinţirea tuturor stihiilor cereşti şi pământeşti”, când ploaia s-a domolit. Iar la sfârşitul acatistului, ploaia s-a oprit la fel de brusc cum pornise.

(de Marius Ianuş, http://yanush.wordpress.com