Tribunalul olimpic sau camera ad-hoc a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) s-a deschis, joi, la Beijing, pentru a rezolva litigiile juridice ce ar putea surveni în timpul Jocurilor Olimpice, a anunţat TAS într-un comunicat, informează AFP.
Acest tribunal este prezidat de elveţianul Robert Briner şi este format din 12 arbitri, avocaţi, judecători sau profesori specializaţi în dreptul sportului şi în arbitraj. În caz de litigiu, preşedintele formează o comisie de trei judecători şi convoacă o audiere foarte rapid pentru ca decizia să fie anunţată în 24 de ore.
În timpul JO, TAS aplică o procedură specială, regulamentul de arbitraj pentru JO, şi este sesizat în principal pe cazuri de dopaj, de eligibilitate sau de selecţie.
TAS are o cameră ad-hoc de la Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996.