Despre copilul timid (I)

De unde vine timiditatea? Este un comportament învăţat?

Timiditatea apare pe un teren predispozant, dar este şi întărită de un mediu favorizant. Studiile arată ca aproximativ 15% dintre copii suferă, intr-un grad mai mare sau mai mic, de timiditate,

Un copil timid este o persoană cu o emotivitate crescută în situaţii de interacţiune socială. Organismul lui reacţionează prin înroşirea pielii, accelerarea pulsului, transpiraţie, tremurat chiar. Plânge cu uşurinţă. De obicei o persoană timidă evită contactul direct în ochi cu persoane străine, evită să vorbească sau se bâlbăie sau vorbeşte incoerent când o face. Intern trăieşte o stare de tensiune, anxietate şi neîncredere, atât în sine, cât şi în persoanele străine.

Astfel de semne pot fi observate încă din copilăria timpurie. Copilul evită să atingă alte persoane, nu are iniţiativă în a aborda alţi copii sau adulţi, nu vorbeşte din proprie iniţiativă, nu răspunde întrebărilor, se agaţă de părinte atunci când este abordat de alte persoane, prefer să se joace singuri, stă izolat atunci când întră într-un grup nou (la o petrecere, întâlnire) şi preferă doar să privească, nu doreşte să stea mult timp în colectivităţi (creşă, grădiniţă).

Mediul favorizant se referă mai ales la modul de interacţiune al părinţilor şi celorlalţi adulţi importanţi din viaţa lui. Dacă un copil cu fond predispozant spre timiditate este criticat (mai ales în faţa altora), este obligat să interacţioneze la comandă cu alţi adulţi (să dea mâna, să pupe sau să stea la pupat, să îmbrăţişeze sau să fie îmbrăţişat, etc), este pedepsit când nu o face de bună voie (când nu participă la jocurile cu alţi copii la o petrecere şi preferă să stea lipit de mama lui), este etichetat “timid” de multe ori doar de faţă cu el, dar şi de faţă cu alţii, este pus în situaţii cu potenţial anxios foarte mare, cum ar fi să recite o poezie pe scenă în faţa multor persoane necunoscute – toate aceste situaţii nu fac decât să întărească acea predispoziţie pe care o are din naştere.

Există elemente din viaţa intrauterină care pot declanşa timiditatea?

Deşi există o legătură clară între timiditatea copilului şi tipul de temperament şi particularităţile sistemului nervos vegetativ cu care se naşte, nu este prea bine cunoscut care factori anume contribuie şi când anume la naşterea acestor particularităţi. Există cercetători care susţin că cel puţin parţial, timiditatea este transmisă genetic.

În acelaşi timp există factorii care afectează negativ dezvoltarea generală a fătului în perioada intrauterină cum ar fi stresul mamei, consumul de alcool, fumat, agresiuni fizice asupra mamei, stare de sănătate precară, vârsta prea mică a mamei – care trebuiesc evitaţi.

De asemenea, un stres major care îşi poate pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a copilului este naşterea în sine. Ar fi bine ca în aceasta situaţie copilul să fie dat mamei cât mai repede posibil, să fie alăptat, să stea lângă ea – pentru a simţi în continuare familiaritatea mamei sale, a se simţi ocrotit, iubit, a nu se simţi singur, abandonat – într-un moment foarte tensionant pentru el, poate cel mai tensionant din întreaga viaţă.

Psiholog Mihaela ZAHARIA

Parenting trainer & coach Mind Master

www.parenting.ro