Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
miercuri, 25 feb 2015 - Anul XX, nr. 45 (5857)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

De sezon

Gripa face ravagii printre suceveni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Suceava este plină de suceveni care au răcit şi au făcut diverse complicaţii, reiese dintr-o statistică prezentată de directorul adjunct medical al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan. Ieri, din cele 85 de paturi disponibile, 61 erau ocupate: 50 de adulţi şi 11 de copii cu diferite afecţiuni respiratorii de sezon. Din numărul total de bolnavi, 19 sufereau de gripă, iar 42 de pneumonii, a precizat dr. Tiberius Brădăţan. Medicul a arătat că ne aflăm în plin sezon de gripă, iar pentru limitarea îmbolnăvirilor accesul aparţinătorilor în secţia de Boli Infecţioase a fost limitat, însă până la recomandarea specialiştilor de la Direcţia de Sănătate Publică nu se vor lua măsuri de interzicere a vizitelor în acest sector.

Gripa este o infecţie virală care se răspândeşte de la o persoană la alta, în principal atunci când oamenii infectaţi tuşesc sau strănută, ori prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii ale persoanelor infectate, care se află pe mâinile acestora sau pe suprafeţele contaminate.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, medicii recomandă evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave, a aglomeraţiilor, precum şi menţinerea unei distanţe de cel puţin un metru faţă de orice persoană cu simptome de gripă. Atunci când oamenii bolnavi, aglomeraţiile şi distanţa corespunzătoare nu pot fi menţinute, spun doctorii, timpul de contact apropiat cu astfel de persoane trebuie redus la maxim. Doctorii recomandă să nu se viziteze, dacă nu este absolut necesar, persoanele bolnave de gripă, iar în cazul în care totuşi acest lucru se întâmplă este bine să se poarte o mască pe toată perioada petrecută în aceeaşi cameră cu bolnavul. Acelaşi sfat este valabil şi în cazul celor care îngrijesc o persoană bolnavă de gripă.

 

Prevenţie: Spălarea cu apă şi săpun este mai eficientă decât orice dezinfectant

Medicii îi mai sfătuiesc pe suceveni să-şi spele sau să-şi dezinfecteze frecvent mâinile, în special după ce tuşesc sau strănută. Ei atrag atenţia că dezinfectantele pentru mâini pe bază de alcool reduc cantitatea de virus gripal de pe mâinile contaminate, însă spălarea cu apă şi săpun este mult mai eficientă. „Spălatul pe mâini nu trebuie să fie doar o clătire rapidă, trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde de fiecare dată, iar mâinile trebuie să fie frecate una de cealaltă cu apă şi săpun în acest timp, după care săpunul de pe mâini trebuie clătit cu apă din abundenţă. După spălarea cu apă şi săpun, mâinile trebuie uscate bine, dacă este posibil cu prosoape de hârtie de unică folosinţă, sau cu uscătorul cu aer cald”, arată medicii.

Tot pentru prevenirea îmbolnăvirilor, doctorii recomandă să nu se atingă faţa, explicând că virusurile sunt transmise atunci când o persoană pune mâna pe ceva contaminat cu germeni după care îşi atinge nasul, ochii sau gura. Alt sfat îi vizează pe cei care lucrează sau merg la şcoală şi care ar trebui să rămână acasă dacă se îmbolnăvesc, deoarece nu numai că se refac mai uşor, dar evită şi contaminarea altor persoane.

„Bolnavii adulţi îi pot infecta pe cei din jur o perioadă de aproximativ cinci zile de la debutul simptomelor, iar copiii sunt infecţioşi aproximativ şapte zile de la apariţia primelor semne de boală. Cu toate acestea, este prudent să se ia în considerare că o persoană este infecţioasă pe toată perioada în care are simptome de gripă”, avertizează medicii.

De menţionat că vaccinarea este cea mai sigură metodă de prevenţie, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă administrarea serului persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire (personal medical, adulţi peste 65 ani, persoane cu afecţiuni cronice, gravide), dar şi copiilor cu vârsta peste 6 luni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gripa face ravagii printre suceveni.
 Vizualizări articol: 2465 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Gripa face ravagii printre suceveni5.051

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Tărhană cu fân de urzici Marțea Trăsnetelor este o zi deosebit de periculoasă. Mai este numită și Marțea Sântoaderului, pentru că începând de atunci, timp de 9 zile, se țin Caii lui Sântoder, divinități malefice despre caare se spune că sunt pe... Citeşte