Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 mai 2011 - Anul XVI, nr. 107 (4705)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Copiii concepuţi iarna prezintă riscuri mai mari de a suferi de autism

Copiii concepuţi în decembrie prezintă cu 8% mai multe riscuri de a suferi de autism, faţă de cei concepuţi în iulie, potrivit unui studiu american realizat pe peste şapte milioane de copii, informează dailymail.co.uk.

Riscul creşte progresiv până la începutul primăverii, copiii concepuţi în martie prezentând cu 16% mai multe riscuri de a suferi de autism.

Autorii studiului, cercetătorii de la Universitatea din California, au analizat datele despre peste şapte milioane de naşteri înregistrate în statul american California în perioada ianuarie 1990 - decembrie 2000.

Factori de mediu, precum expunerea la virusurile sezoniere şi lipsa de vitamina D - sintetizată de piele în prezenţa soarelui - pot juca un rol important în dezvoltarea autismului.

Ousseny Zerbo, coordonatorul studiului, spune că datele rămân aceleaşi chiar şi după ce au fost luaţi în considerare factori precum educaţia maternă, rasa/ etnia şi anul conceperii copilului.

Pentru acest studiu s-au luat în considerare doar 91% din naşterile din perioada menţionată mai sus, restul fiind excluse fie din cauza unor nereguli în datele de înregistrare, fie pentru că unii copii au murit până să împlinească şase ani, vârstă la care, în mod tipic, ar fi fost diagnosticat autismul.

În timpul studiului, au fost identificate aproximativ 19.000 de cazuri de autism.

Studii anterioare care au asociat riscul de autism cu data conceperii au avut rezultate neclare. Unele studii realizate în Israel, Suedia şi Danemarca au stabilit un risc crescut de autism pentru copiii născuţi în martie. Alte studii efectuate în Canada, Japonia, SUA şi Marea Britanie au identificat, de asemenea, un risc crescut de autism pentru copiii născuţi primăvara.

Însă toate aceste studii erau realizate la scară mică, pe câteva sute de cazuri, comparativ cu noul studiu realizat în California.

Unii specialişti spun că nu ar fi important momentul conceperii, ci expunerea în a treia lună de sarcină la diverse infecţii sau deficienţe nutriţionale.

Cercetătorii spun că este nevoie de mai multe studii pentru a stabili cu exactitate dacă momentul conceperii copilului contribuie la creşterea riscului de autism.

Autismul este o tulburare a creierului care afectează abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi boala este uneori diagnosticată abia mai târziu. Autismul nu se poate vindeca, determină diferite grade de izolare socială, însă tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa bolnavului. Diagnosticarea precoce şi tratamentul adecvat poate duce la creşterea numărului de bolnavi cu autism capabili să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Copiii concepuţi iarna prezintă riscuri mai mari de a suferi de autism.
 Vizualizări articol: 518 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Copiii concepuţi iarna prezintă riscuri mai mari de a suferi de autism0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei