Gabriel MANȚĂ

Se apropie Open-ul de la Roland Garros, aşa că sezonul pe zgură a intrat în faza de turaţie, cu turnee care concentrează toată spuma. Astfel, la Madrid am avut parte de un fel de El Clasico, Nadal-Federer. Aici, la tenis, echivalentul Barcelonei este deja la scăpătat, aşa că Nadal, fan declarat al albilor, şi-a adjudecat semifinala. În ultimul act a încrucişat racheta cu nelipsitul Djokovic. Continuând paralela cu fotbalul, se poate spune că a fost o finală Real-Manchester, dar care nu se derulase până la momentul scrierii acestui material. Nu-i nimic, ne-a furnizat marfă destulă şi semifinala. Federer s-a prezentat cu un joc neaşteptat de solid, impresia fiind că îi mai lipseşte o singură treaptă pentru a se găsi pe palierul maxim înainte de Roland Garros. Scorul primului set a fost 7-5 pentru elveţian, acesta dovedindu-se capabil să întoarcă un break timpuriu al lui Nadal. Setul secund l-a cedat aproape deliberat, singura sa grijă fiind să n-o facă la fundul gol: 1-6. Decisivul a fost pe măsura aşteptărilor. Ambii jucători s-au apropiat, pe rând sau în acelaşi timp, de cel mai bun tenis al lor. Cu un plus de concentrare la primul serviciu, Federer ar fi putut culege mult mai mult decât a făcut-o în cele din urmă. Momentul psihologic al setului merită povestit. După 1-1 firesc la debut, urmează 40-15 pe serviciul lui Federer. Schimbul următor este dirijat autoritar de elveţian, care încheie punctul, teoretic şi game-ul, cu o minge lungă. Nadal pretinde aut şi, sistemul ochi-de-şoim nefiind permis la acest turneu, solicită arbitrul de scaun. Acesta îi dă dreptate spaniolului şi Federer nu-şi poate recăpăta concentrarea, văzându-se egalat, 40-40. A urmat, după părerea mea, cheia meciului. Pe tot parcursul întâlnirii, Federer îl surclasase pe Nadal la „scurte”. Dar ce s-a întâmplat la acest scor moment a fost o... aroganţă! Federer a condus magistral schimbul, ajungând să aibă posibilitatea unui smash cu mai mult de jumătate de teren liberă. Numai că... Federer decide să-i arate lui Nadal cine e stăpânul. În loc de smash, pune o scurtă, însă mingea sare mai înalt decât la celelalte fiindcă fusese lovită de la o înălţime peste cea a umărului. Nadal ajunge, câştigă punctul şi apoi break-ul. A fost suficient pentru set şi meci. Pentru Roland Gaross, Federer ar trebui să deseneze cu racheta pe zgură schiţa cu unghiul de incidenţă şi de reflexie. Sau poate să-şi calculeze vârful de formă pentru Wimbledon. Din 2003 încoace a câştigat măcar un turneu de Grand Slam pe an şi acolo, pe iarbă, are cele mai mari şanse să salveze acest sezon. Altfel, s-ar încheia cu adevărat o epocă.