Saramură de lufar

Vânt subţire în zori, valuri mai năprasnic înaintând spre ţărm... simţi cum marea şi ea se pregăteşte să iasă din primăvară, înaintând vitejește spre vară. Cine ştie cu adevărat care e cursul vremii va înţelege că e timpul lufarului. Nea Vili, bătrânul pescar de la malul mării, căruia-i datorez şi reţeta de ciorbă de rapane, îmi spune că nu-nţelege obstinaţia bucătarilor (de la terasele unde se-nghesuie turiştii) de a pregăti saramură de crap, când apele Pontului oferă ingrediente (cel puţin) mai interesante. Cum ar fi – ei, da, aţi ghicit – chefalul şi fratele lui, lufarul. Lufarul are carnea dulce şi, pe lângă aromele inconfundabile ale mării, mai are un avantaj: are foarte puţine oase.

Cum se prepară saramura aceasta?

Peştele se curăţă de solzi şi de măruntaie şi se porţionează; asta se poate face fie pe lung, desfăcând peştele în fileuri, fie tăindu-l pe lat, în felii ori cotlete. Lufarul are oase puţine, deci nu va pune probleme invitaţilor la masă.

Citește continuarea rețetei pe Antena satelor